Arhive pe etichete: amestec

amestec

Standard

de multe ori
și-și-ul e regulă
și și deziderat!

she doesn`t love me

Standard

ea nu mă iubește
ea iubește potrivirea dintre tunet și fulger
poezia strecurată acolo
scrisoarea peste care-i curg balele
eu cel din fantezia ei
pe el îl iubește
nu pe mine

când sunt o scrisoare – atunci da!
când sunt un sentiment de-al ei
o simțire
când sunt o adiere de șoaptă
un zâmbet

ea nu mă iubește pe mine
decât atunci
când nu sunt eu…
decât o prelungită îmbrățișare
degetele prelungi pe pielea de pe ceafă
și mai ales atingere verbală
a sufletului

ea nu mă iubește
nici mai mult
nici pe mine
decât atunci când sunt noaptea
cu care se luptă lumina ei
în pieptul ei
sau sus pe crestele de gânduri

ei îi place muzica focului
trosnirea dansată a căldurii
îi place să știe ce va fi mâine

eu sunt o flacără ce arde
funia mișcătorului pod
lumina ce-alungă viitorul știut
și-aruncă umbre peste el
umbre calde pe care
nu le poate prinde cu palmele
pe care nu le poate iubi

ea nu mă iubește
ea iubește metafora amestecului
noroiul dintre cer și pământ

povestea îngerul(ui) surd

Standard
(e-o poveste cu nişte îngeri surzi: o răsturnare secetoasă de nori
care pentru a fi în stare să plouă trebuie prima dată să-i uzi)
 
lăsaţi-mă voi îngerilor jos nu mă mai trageţi cu zborurile voastre
ce-s eu cutia cadastră de conservă
traducătorul mutelor aripi cu care jucaţi ping-pong
pe masa asta de lumină prezentă?
 
la sfârşitul zilei îmi vreau plata altfel
o să v-ameninţ zborul cu foarfeca de-o să fugiţi
mâncând pământul şi-o să roadeţi cotoare de săbii
cu tot cu coadă… da da coada aia 
cu care-o să plecaţi între picioare până când
or învăţa aripile să meargă – asemenea celor smeriţi – pe jos
(frumos v-o spun s-o ştiţi frumos)
 
da’ ce? …au luat ei seama la plângerile mele
la zdrăngăneala asta însemnată cu pana unuia dintre ei
ce-am smuls-o cu furie când şi-a întins aripa
s-o rup nu alta – să rămână-n pană de zbor la marginea cerului de ieri
aşa să rămână şi ei cum mă împotmolesc eu câteodată
în pană de idei
 
nu nici poveste n-au luat aminte
la cererea mea tânguitoare fierbinte
şi trag de mine de parcă m-au câştigat la zaruri
de parcă-s nişte prunci care se bat pe daruri
şi strică-ntr-un final jucăriile toate le rup le-mpart între ei
ca soldaţii cămaşa divină
aşa mă-mpart şi trag de mine c-aproape mă rup
– după cum deja v-am spus –
între josul meu şi-al lor sus…
 
 
 

privind timpul în ochi

Standard
ca într-o oglindă concavă oraşele s-au apropiat între ele:
Kingston Boulevard la doar cîteva blocuri distanţă de Bulevardul Dacia
pietonala plină de biciclete lângă pietonala plină de pomi
cafeneaua Baresso colţ în colţ cu City Cafe
iar imaginile una peste alta se îmbulzesc la rând
de parcă deasupra sufletului meu concav scrie
„promoţie”
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
poza de aici
 

amarul lucrului singur

Standard
ouăle-s rele
am încercat să le fac poezie şi n-au vrut
am încercat să le fac ceai şi n-au ieşit
le-am spart coaja şi şi-au stricat forma
iar deformarea le-am amestecat-o cu căpşuni
de le-a pălit culoarea obrajilor
*
la ce-mi trebuie mie răutatea lor
am uns albuşul cu nişte ulei
le-am lustruit gălbenuşu’ cu lingura
să le îndulcesc răutatea
le-am pudrat cu inocenţa făinei în zadar
*
le-am luat cu binişorul
le-am luat cu bătaia
le-am aruncat cu disperare în cuptor să le prăpădesc
să le dovedesc că există iadul bucătărie(i)
negat de îndărătnica lor răutate
*
după o vreme le-a rodit dulceaţa
într-o altă formă
în îmbrățișarea neprietenoasă
a contopirii şi-a focului
*
astăzi ezit când spun „ouăle-s rele”