Arhive pe etichete: adn

mart.13

nimeni altcineva nu poate fi noi

Publicat pe de
Standard
nimeni nu poate fi eu
(doar eu pot fi eu şi (nu) doar atât)
ţine-mi puţin inima grea
vezi să nu-i spargi oglinda care mă vede
vindecă-i sufletul cu atingerea ta
nu-ţi răsfira degetele ca nu cumva…
ca nu cumva
 
iarna se scurge prin ochi către lacuri
am plâns ieri o ploaie de vară
mă-ncearcă-n cabina de probă o lacrimă
iară
cu zâmbetul tău o fac să dispară
şi-o şterg ştrengăreşte
cu guma de şters
ca pe-o cărare de rid
sau o privire aruncată ‘napoi
peste mers
 
suntem amândoi la mine în suflet
te-am adus acolo ca pe-o captivă
simte-te simte-te ca la tine acasă
ca în lumea ta primitivă
 
agată-ţi fularul de orice bătaie
şi scoate-ţi papucii sensibili de vreme
nu nu-i o şcoală cu tablă
şi n-o să-ţi dau teme
zâmbește  cât vrei şi-agaţă-l tablou sau pune-l tapet
şi lasă-te alintată de lene
 
aş aprinde şi-un foc să-l vezi cum mă arde
şi-n fumul de muzică ţi-aş încălzi ceaiul
dar roşul e incandescenta atingere carne
iar limbile focului fragile de sticlă
vezi sufletul meu cum te prinde în braţe
şi cu-n zâmbet de dans te ridică!?
 
nimeni nu poate fi tu
nici fel altul de-a(mi) ţine inima-n mână
leag-o cumva cu privirea-ţi nebună
şi aşeaz-o la locul ei undeva
sub vindecarea răsfirării de degete
ca nu cumva…
ca nu cumva
 
Publicitate
ian.11

în grădina multor suspine

Publicat pe de
Standard
te-am găsit te-am memorat în grădină
în grădina multor suspine
căzut pe genunchii pietrei ce-ţi ştergea cu tăcerea ei
lacrimile roşii
*
acolo în grădină
în grădina multor suspine
m-am strecurat printre ele până în faţă
să fiu o expresie
să fiu o grimasă
o cută între ridurile umanităţii tale
*
nici nu ştiu de era zi sau era noapte
sau de era ştiut cuvântul „a ştii”
erau un fel de zgomote-n şoapte
pacea ta toată părea-n agonii…
*
am sărit… am sărit peşte paşi
am rupt ritm am rupt rimă
ca să văd în piatra scăldată în lacrimi
ţesuta oglindă de braţe deschise
prăbuşita ta faţă-n genunchi
purtându-şi călcâiul zdrobit ce suspină
*
erai acolo printre pomi
eram acolo printre ei
printre crengi printre coame
te-am desenat te-am memorat
în grădina multor suspine stăteam de 6
cu spatele multiplicat în trunchiuri
ascuns printre feţele mele
pitit în grimase…
*
din căuşul pietrei îngenuncheate
rugăciunea ta mi se prelingea la picioare
printre rădăcini ca un fir de apă
cu ADN-ul îmbibat în izvoare