„zoom-uieşte !”

asta-i marea diferenţă dintre noi: doi

nu faptul că atunci când pronunţi limba ta scrie altfel

nici că atunci când umblu eu merg cu spatele către începuturi

într-o derulare căutătoare de găsiri

*

între tine şi mine (aşa, fie vorba-ntre noi) stă marea diferenţă

ca o-ntrebare fără răspuns şi nu pentru că nu ne-ar legăna aceeaşi barcă

(diferită) a fiecărei zile ci pentru că tu n-ai încetat să creşti, copile…

*

mi-a strigat ceva da’ n-am auzit

îngerii sau altcineva îşi băteau covoarele a sărbătoare

şi toţi aveau la magazin cărucioarele pline de vestea aceasta…

*

eu mi-am prelungit mai departe privirea involuntar ca atunci

când nu bagi tăcerile-n seamă

şi m-am uitat să mă gândesc la diferenţă

am uitat bacşişul acesta pe masă prins între pat şi pătură

la căldură

prins între mâine şi ieri ca între două jumătăţi de sandviş

din care muşcă viaţa rostind molfăind ca un postludiu de banc

„te-ai prins?”

ce să fac? „zoom-uieşte!” mi-a strigat…

 

Publicitate

temelii de lumină

cand plouă se văd rădăcinile cerului

înfipte cumva nevăzut în sămanţa în samburele pămantului

şi-n ochiul meu sunt înfipte cand plouă

lacrimile lui în lacrimile mele

ca o-mpreunare de degete ca o-mprietenire de vorbe

de rasete

*

rădăcinile florilor de pom sau rădăcinile petalelor de parfum

nu se văd în ochiul închis al pămantului

ci-n creşterea lor în cerul de deasupra

*

nevăzutele rădăcini ale cerului cresc flori în noi:

pămantul peste care din cand în cand plouă…

*

plouă cu vorbe cu fapte cu ganduri

plouă-n autobuze şi-n staţii plouă

în mersuri în opriri şi-n tăceri plouă

în zi şi în noapte plouă în ploi

şoapte în şoapte-n oglinzi

ploi în care se văd răspicat

rădăcinile nevăzute ale cerului…

părerile zic că soarele-i verde

ce vremuri aride ciuruie viaţa

frunza ei verde mijeşte-ofilirea

o sete fierbinte îi curge prin maţe

şi vorbe uscate îi turuie gura

părerile zic că soarele-i verde

potrivit cu desenul făcut de-o copilă

şi arşiţa lui e o stare de viaţă

ce-i ţinută pe loc de-o pastilă

păcatu-i un vierme iar viermii-s deliciu

la fel ca şi praful de piatră măruntă

ajunsă în sânge cu greu-i de stâncă

fărâma-i devine şi mare şi-adâncă

ce muşcă privirea cu ochiul afară

e coaja subţire aparentă şi bună

hrăneşte-ţi de vrei cu viermi rădăcina

dar ascultă mereu şi frunza cum sună

ce vremuri aride ciuruie viaţa

cu gloanţele oarbe – ciuntită privire

trimite Tu Doamne a iertărilor păsări

ciugulească-ne viermii din gând şi simţire