Arhive pe etichete: acum

adăugare

Standard
pentru că n-am vrut niciodată să fiu
pentru că s-a’ntâmplat pur şi simplu
pentru că „purul” nu-i pur şi a defini „simplul”
nu-i simplu
pentru că există litera „p” ca să poată exista cuvântul acesta
şi pixul şi pasta şi probabil
posibilitatea în sine
pentru că n-am fost de faţă atunci când Nichita cel cu coasta ruptă
şi cămaşa sfâşiată şi-a pierdut cunoştinţa prin cunoaştere
pentru că îmi doresc să fi fost acolo în momentul acela
adăugat timpului
adăugat vorbelor ca un suflet care să le însufleţească
pentru că dorinţa aceasta îmi face la fel – eu ar fi trebuit
să fiu sufletul acela din vorbe
zgomotul ce cu forţa (lui) ţine rostirea deschisă
pentru că nu-i prea târziu să nu mă las mai prejos
adaug lângă momentele lor momentul meu
pentru că altfel
pentru că aşa
pentru că acum
 
Publicitate

contur(uri)

Standard
imagine imagine punct
tren autobuz staţie
de la capăt la capăt
măr pară pară
mesaje scrisori lumanare
creioane culori şi oprire
creioane şi staţii
staţii de stat şi de dat jos
staţii de schimbat şi de mers mai departe
mai departe de-aici
mai departe de-acum
acum acum acum

no place like nowhere

Standard

Cand eram, vroiam sa plec;…acum că-i aşa, vreau să fiu!

istorii

Standard

se-ntinde între copilărie şi azi oceanul valurilor de ani

am făcut un pas şi stau cu picioarele pe două continente, unul lăsat în urmă şi altul întins înainte pe-ntinsa geografie din suflet şi minte…

căpiţele de fân de altă dată zgârie norii cu paiele lor găurite la mijloc şi lipsite de sevă, cu greieri mici din oţel prinşi de ureche cercel

sunt aruncate privirile pe geam fără milă într-o lecţie vulturoasă, ostilă, că de n-or învăţa să zboare, să înoate-n a cerului vâltoare se vor zdrobi sub umblete de asfalt

pe trotuarul către un alt continent, sub privirile aruncate ‘nafară (diferite-n lungime) de pe a dimineţii balcon către seară