din jurnalul lui Abel – continuare

 

hm, de-aş fi fost eu fratele mai mare n-aş îngădui să stea toată ziua cu mainile nespălate şi cu mizeria aia sub unghii. nu ştiu ce i-o fi plăcand să scormonească toată ziua în ţărană de zici că-şi caută începutul sau e dornic să cunoască încă de pe acum capitolul următor.

din cauza fumului de atunci văd că nu mai scapă de fumuri şi flacăra ce mocnea dedesubt acum îi mocneşte în ochi.

i-am spus că-i dau un miel din turma mea, da nici n-a vrut s-audă; de parcă eu sunt de vină c’aşa-s regulile…

m-a rugat să mă duc diseară cu el la camp să-şi încerce noua invenţie. zice că poate răscoli pămantul mai uşor dacă leagă bucata de lemn de gatul vacii… nu ştiu dacă e bine să-mi iau la revedere de la părinţi. ajunge că-l văd pe el aşa de manios şi de posomorat, n-aş vrea să-i întristez şi pe ei, şi cine ştie poate c-ar fi degeaba…

am sentimentul că începand cu seara asta va fi nevoie să se inventeze cateva cuvinte noi iar lumea va fi mai puţin populată. l-am auzit de dimineaţă vorbind cu El. îi zicea ceva despre bine şi rău şi despre nişte bătăi în uşă la care poţi răspunde sau nu…

oare cum se va sfarşi ziua?

Publicitate

prima jertfă – dialog între primul şi al patrulea

– Tată, planta aia cu care te-a acoperit nu se aseamnănă cu nici una din cele văzute de mine în grădină.

– Nu căuta în zadar fiule, nu-i o plantă, e piele. Nu ştiu de unde înclinaţia asta a ta de a sta printre mieluşei. Să nu uiţi niciodată că blana lor moale şi albă a fost preţul spinilor. După ziua cu pricina au început să apară peste tot sfidand cu neruşinare îngrijirea noastră. Plăţile nu sunt ca iarba… Credinţa reprezintă paşii sub care se face schimbul vieţii. Chiar dacă te doare sufletul cand i se stinge viaţa şi glasul, cineva trebuie să moară.

Obişnuieşte-te cu asta!