uitarea ce ne priveşte pe noi

ne-am uitat amândoi 

unul la altul

unul pe altul

ne-am uitat încă de multe ori

eu te-am uitat pe tine

tu m-ai uitat pe mine

amândoi ne-am uitat unul pe la altul

 

îţi mai aminteşti că-i aşa

te-ai uitat nu poţi zice nu

nu poţi nega

te-ai uitat aplecată-n afară de tine

numai şi numai ca să mă ţii minte

ca să mă imprimi pe retină

şi să-ţi întinzi privirea pod peste

două anotimpuri:

 

m-ai privit sau m-ai uitat

te-am uitat sau te-am privit?

n-am ştiut sau nu mai ştiu(?)

 

Publicitate

uitare cu alţi ochi

te duc în peşterile lipsite de lumină

ale memoriei

ca pe o pradă de război

bucată cu bucată

în care nu ştiu cum pe întuneric

pe pipăite găsesc mereu ceea ce caut

cu inventarul gândului lopată

 

cu ce te duc acolo şi-n ce fel

nu pot să prind cu ochiul o poveste

parcă-s în tren şi în fereastră oşti

gonesc războie care se distrug

într-o victorioasă-nlănţuire

şi cuibăresc în min(t)e tot mereu

aripi şi ouă calde de uimire

 

uitarea ea asemenea ruginii

capitonează glasul care cheamă

cu demiurg cuvânt ce nu-i supus rostirii

făuritoarea pradă de război

cu care iar mă lupt ‘cercând victorios

ne mai contând cum ai ajuns acolo

să te adun si să te-aduc ‘napoi