Tăceri & Vorbe
Peisaj tăcut – Lalaşinţ
Pomi condamnaţi la tăcere Stau aliniaţi aşteptându-şi sentinţa. Peste ei ţipă tăcerea spartă de zgomot de păsări, ţipăt de bătaie, durere şi pustiu. Raţe, gâşte se bat pe putere iar viermii pământului tremură de cutremurul vrajbei ascunse. Pe la colţuri se aud bârfe, şoapte tăcute ce zboară din pasăre-n pasăre, din ramură-n ramură. M-am încurcat în zile ca într-o pânză şi nu mai ştiu să mă desprind. Mi-e teamă de acul de păianjen, de lipiciul firelor lui rotunde, simetrice, frumoase. Tăcerea domneşte pe străzi, printre fire de iarbă, în porii pământului, şi ţâşneşte spre stele printre culori de alb şi albastru, pe cer… Şi ce cer imens, îmbălsămat de culoare. Şi ce vânt tăcut, aiurind se învârte ca un om beat de semeţia înălţimii. Printre fire de piatră, alte fire de apă se pierd. Printre fire de fum, norii coboară pe case prin fire de ploaie. Fire creată de Dumnezeu! Fire rea, fire bună. Tăcerea coboară în sufletul meu, Tăcere nebună!
__________________________________________________________
„Viata si moartea sunt in puterea limbii. Oricine o iubeste ii va manca roadele.”
„vorbele spuse în chip uşuratic rănesc ca străpungerea unei săbii.”
Să spui lucruri mari în cuvinte banale, Prin sunete`nalte şi sunte joase. Prin coduri ciudate ce urechea le prinde Împletite-ntre ele cu fire de viaţă.Ciudat material ce-l are tot omul… Din aur poţi face podoabe plăcute, Ce ochiul încântă, scanteie-n privire Dar scânteia izvor e de flacăr’ albastră, Şi aurul poate şi armă să-ţi fie. Un artist este omul, c-o paletă bogată Ce combină culoarea şi cu umbr-o îmbracă. Penelul ne lasă pe pânza de aţa, Fie fire de moarte, fie fire de viaţă. Un voinic se incinge c-o sabie ce taie… Şi te uiţi cum vazduhul vâjâind se desprinde Spada loveşte cu atâta tărie, Şi ce moare în mine niciodat’ nu învie. Bisturiu ca o spadă are doctoru-n mână, Însă altă intenţie, dătătoare de viaţă. E o sabie în aer prin cuvinte banale. Şi-s cuvintele mele, îs cuvinte ce zboară Potrivit cu intenţia ce le-o dau, fiecare, Are viaţă ce cântă, sau moarte ce zbiară.
__________________________________________________________
tăcerea
Ai vorbit vreodată înainte de clipa aceea in care ai spus prima vorbă? Oare din ce eşti alcătuită tăcere dacă nu din bucăţele de gânduri conversând fără să spună nimic… Cât de gălăgioasă poţi fi! Pardoxal, când mă gândesc la tine te văd cu păr lung… Cine-a’ndrăznit să te rostească altfel? Să te schimonosească De fiecare dată când te cheamă. Plăcută eşti imenso Dar pleacă, Te rog, pleacă! Lasă-mi doar zgomotul Ce ţi-l fac paşii.
călătorru' 
Bucuria e mare lucru. Sper sa/ti fie de bine!
+1
Pingback: E dreptul Tău să taci… « Hunedoara Evanghelică