koinonia

m-am întâlnit cu îngerul de-o vreme
ne întâlnim regulat zilnic – pare
mereu absent aidoma aerului
eu îl inspir el mă inspiră 
îi dau câte un cot uneori
îl înghiontesc în coasta luminii
și tace învăluit în răbdare
ca pasărea învăluită de cântec
precum copilul îmbrățișat de mamă
la fel ca setea stâmpărată de sete
degeaba mă distanțez
că nu fac altceva decât să mă
adâncesc în apropiere
degeaba fug de el sau de mine
că de la fixarea numelui meu încoace
chiar și așa adăpostit la umbra-mi
sunt o prelungă întâlnire
o prelungă întâlnire prelungă

Publicitate

pauza

pielea cerului pușcă de albastru
cresc bube albe-n mișcare
o să plouă se roagă bradul de lângă mine
n-o să plouă îi răspunde banca în așteptare
eu beau apă perla harghitei
cu bule carbozeificate
lovit din toate părțile deodată
de tăcerea apelor înspumate
sub mine niște foști brazi
crapă de ciudă și de căldură
toate se amestecă fără de amestec
cu iubire și ură

negocierea

fii atentă
îți vând o metaforă pe-un zâmbet
o comparație pe un chiuit
și-o hiperbolă pe-un suspin
dacă vrei îți dau un cântec pe o întrebare
un sărut pe un răspuns
un te rog să mă prinzi de mână cu mâna
să mă prinzi în flagrant cânt îți fur o
previzibilă cu o curiozitate
o șugubeață c-o abruptă dară
dară cazi (direct) la mine-n brațe
ca musca-nmuguririi în plasa
drăgăstoasă de primăvară

fii atentă ca un kamikaze
îți explic jocul o singură dată
numai și numai ca să-i încâlcim regulile
ca să mor de dragul tău
ca să mor de cald de seceta tăcerii
și să mă răcoresc la umbra lichidă
a vorbelor tale

fii atentă îți vând o metaforă
pe-o metaforă fără comision
fără alarmă și fără reminder
și nu spun nimănui de târgul nostru
în care atenția mea toată (sur)prinde
strigătul fantomatic
al felului tău de-a fi

negocierea începe de fiecare dată
când se gată
fii atentă

cadoul genezei

dacă te dai tu mă dau și eu
și m-am dat și s-a dat și-uite așa
sa-ntâmplat ce de altfel era
o frică ce injecta secunda
cu paralizie
când am desfăcut primul pas
nefacerea s-a tras înapoi
când am făcut al doilea pas
se năștea acolo sub ochii noștri
o facere nehotărâtă până
mai adineauri

oamenii priveau fără să vadă
miracolul ce tocmai avea loc
minunea ce de altfel e normală
și are loc în șirul de locuri
și are timp în timpul lipsit de goluri
în timpul plin de el însuși
ca un înfumurat ce se smerește
și ne face loc și nouă ori de câte ori
vreunul dintre noi rupe tăcerea
și zice dacă poți tu
pot și eu
dacă te dai tu
și eu mă dau..

mă cheamă moise

și-au dat cu părerea
ăia despre fericire
apoi și-au dat ceilalți
zicând că nu ! stai ! hei..!
șiașamaideparte..
s-au certat s-au tras de păr
nu și-au mai făcut cinste
n-au mai zis cheers ! cin cin !
skol !
totul în numele fericirii
și-a adevărului mai mare
decât celălalt adevăr
mai mic
și-a fericirii ăleia mai fericite
decât cealaltă doar bucuroasă

când să-mi dau și eu
cu părerea – k o umbră
în urma culorii – zadarnic ! 
nu mai sunt bilete – mi-au zis
trebuia să te naști în celălalt timp
nu aici în salonul trei
unde nu mai e loc de plânsete noi
nu mai e loc de nașteri
de geneze..

dacă te cheamă moise.. du-te !

telenovelă

dacă..
nu trăiesc adevărul
cât de mincinoasă-i minciuna ?
și dacă..
însăși minciuna minte
cu câtă sinceritate o face ?
și dacă-i adevărată minciuna
trăiesc împletirea asta
darea asta cu banu`
a cărei monedă sunt
învârtit ca un titirez din
echipă-n echipă
din adevăr mincinos în
minciuni adevărate

trăiesc!
și-atât de adevărată e minciuna aceasta
că nici măcar
n-o pun la îndoială
(prea des…)
🙂

bicalogul

memoria arhivată toată în hambare
dezordonată agață în cuie de-a lui pepelea
galeriile tale de artă – chipurile cioplite de mine
interzise de tine k fiind oglinzi deformate
d parcă memoria în sine nu-i altceva
decât o oglindă d argint neclar șlefuit
d nedefinire în care bag cardul k să plătesc
biletul d intrare și zice try again
the pin might be wrong or
something else
până când se blochează și tre` să sun
la esoesurile memoriei k să-mi restituie 
ceea ce nici măcar nu știu
dacă știam

smulg frunza direct din pomul cunoștinței
binelui și răului și-o tai la câini privind
spirala celor două episoade ajunse
la sezonul zece mii douăjdoi și zece mai 
mărunțiș de dat bacșiș arhivarului absent
rămas cu gura căscată k un tablou
care nu mai zice nimic..

mi-am pus reminder zilnic porunca doi
să nu-ți faci chip cioplit nici din lemnu` creionului
nici din gânduri nici din arhivele memoriei nici
din galeriile de artă ale cuvintelor

memoria îmi joacă feste de-o vreme
k o alba neagra cu ași în mânecă
copilă ce flirtează cu mine vrând să
mă seducă la tăcere
memoria (z)bate în porțile mele 
k inima în porțile vieții
reminderul p sailănt se agită degeaba
k un pepsi

eu beau și uit d zahăr

câinele d pază al persoanei

tace k umbra prelung
urletul lupilor face să se cutremure
sufletul ascultătorilor
vorbește k orice om
face greșeli gramaticale
miaună lingușeli & prefăcătorie
cu cheia si bemol minor
încearcă să deschidă
dulapul celorlalte costume

duminica se joacă-n oglindă
cu lasso-ul aureolei ce-i cade
d p tâmple p gât c retează
aerul respirabil al weekendului
umblă k umbra lichidă
cu formă fixă în răstimpul
pauzelor k un pol magnetic
în apropierea luminii
cu halat alb d doctor
cu rol învățat p d rost în
inima scenei cu tub d oxigen
în marele ocean
al vieții

rareori pare om alunecos
k un melc cu ventuze d
caracatiță înțepăcios k un
cactus p care scrie
give me a hug protestatar
cu pancartă atârnândă
rujată cu scrisul unui cuvânt
în formă d buze
rujată cu sărutul luminii
că p lume există și dragoste

cu teama de-a n-o lua la fugă
se plimbă p sine în lesă
se linge în palmă
se marchează p sine k teritoriu
cu granițele lătratului se prezintă
câine d pază al persoanei
dă bucuros din coadă

clopotul desculț al copilăriei

clopotul copilăriei bătea asfințitul
îl bătea cu ciudă – în ciuda regulilor
că dăduse prea repede ortu` popii
prea rpd și fără să ceară voie
fără să se consulte cu nimeni

preotul clopotniței e absent
la o altă slujbă de înmormântare
planurilor din tinerețe le-au murit
bateriile la priveghi sunt prezente
doar lumini stinse ce se-nfioară
cu străluciri intermitente

când clopotul love-ște tăcerile vremii
se-nțeapă în cioburile secundelor
picioarele desculțe ale acestei
(de)scrieri

emoția

emoțional vorbind sunt o rană
m-a rănit nașterea chiar la-nceput
și dau cu tot felul d creme
peste pojghița ce stă să se usuce
și vine dimineața cu autobuzul unei
noi zile sau uneori desculță cu
zgomotul zorilor la su`braț
și rupe rana de parcă-i hristosul timpului
ce-mparte cina cea de taină
cu mine

emoțional vorbind nu cred k mă voi
vindeca vreodată
și parcă văd că p când o să ajung
de nu se mai vede din mine decât cicatricea
vine învierea și-o iau d la capăt
iar gândul ăsta mă emoționează
până la sânge și-i aud bătăile
până la rană

casa d bilete a istoriei

m-am udat la picioare prin iarbă
desculț plimba roua dintr-o parte în alta
pașii mă poartă k pe-o valiză cu vreascuri
mă opresc în dreptul îngerului
și bat la aripa lui deschisă
geam luminos al casei d bilete

el stă d vorbă cu celălalt – mă ignoră
eu bat fără încetare
lumea începe să măsoare timpul
după bătăile mele
aripa lui deschisă k o tabelă de marcaj
arată scorul spre tunelul d piatră
al unei grote

grădinarul ceartă o femeie
niște pescari își schimbă meseria
piatra rotundă se orizontalizează
din popor în popor până la mine
mi-aș lua bilet dar îngerul mă ignoră
aripa lui întinsă arată
într-o singură direcție

foamea unui nou început

vine îngerul și(mi) zice 
nu plânge! hei!
de ce? de ce nu? îi răspund
oricum astea nu-s lacrimi
nu-s lacrimi
ci dovezi ale învierii!

se apropie devremele
dimineața k lumina unui înger
întors cu spatele
și-i zic
nu fi laș! întoarce-te cu fața
cu fața – să-ți văd lacrimile
se răsucește p călcâie îngerul
ca-n niște balamale d lumină
ce scârțâie spre mine
un cântec

vine îngerul spre mine
țapăn k o ușă deschisă
cântând din mâner k din fluier
strânge la piept fâșiile d pânză
smirnă-i curge p degete
nu zice nimic și pleacă
să le dea de mâncare
istoriei

cântec învelit în înger

k para-n foc era lumina
o plăsmuire glăsuind
nu este aici! aici e locul
culcușul d hotel străin
veniți vedeți că gol e patul
d moartea-n care El a stat
o fracțiune d secundă – ba
s-ar putea
chiar mai puțin

nu este aici! aici e locul
săpat d altul pentru el
cu coasa dălților d piatră
și legea neschimbată-n veci
că datorați clipita vieții
și morții-i datorați tribut
culcușul vostru d lumină
și casa voastră cea de lut
ce nu pare a fi grădină
nici bulgăre contrafăcut

îl cheamă iosif p străpânul
acestei grote-mbălsămate
și când îi va veni momentul
să fie așezat p spate
va porunci zâmbind spre ceilalți
bărbați femei mironosițe
îmbălsămarea să-nceteze
să nu-l îmbrace-n ea k robă
ci să-i așeze pernă simplă
o piatră învelită-n giulgiu
vedeți fâșiile d pânză – îmbălsămată
amintire – rămase-n urmă să proclame
să strige și să dea d știre

k nu-i aici! aici e locul
săpat în spațiul timpului
că-n lume nașterea își are
culcușul ei la sânul vremii
și moartea-și are ușa spartă
oricât de mare i-ar fi fala
k piatra asta ce-mi slujește
k un popas pentru rostire
cu fala ei d piatră mare
cu fala ei de-mpotrivire

k para-n foc aripa-și mișcă
și îngeru-n lumini dispare
k fost o răstignire cruntă
și-a fost și-o tristă `mbălsămare
și-apoi a fost o dimineață
un cântec învelit în înger
și-o strigare

încercuirea

umbra umbrelor rotundă
îmi umbrește soarele
mersul pașilor p dungă
ochii cu picioarele
tălpile rotundele
privirile blândele
raze razelor d gând
ce veghează păzitorii
timpului de-acum d când
umbra se dedă uitării

cercul roată rotocol
mă veghează cât cuprinde
raza lui d cerc ce-i gol
de-adevăr care mă minte
tot înjur d cântec brut
ce-și așteaptă corzile
și ciupirea d avut
ce umple chitările

umbra umbrelor rotundă
dă târcoale stânelor
lupii urlă într-o dungă
coaja lunii s-o ajungă
să-nvelească soarele
frigul și picioarele
mersul pașilor tiptil
un fitil cu flacără
cântă urlă scapără

întunericul tăcut
cel născut din umbra deasă
ce-i rotundă k o casă
în care trăim p rând
până ne tăiem în coasă
și ne punem plasture
înălțimea aia scundă
umbra umbrelor rotundă

spovedanie

ah cât urăsc minciuna din poeme
și totuși și totuși mă fac vinovat
tocmai de ascunderea dezvăluirii
precis de exact păcătuiesc
scriind umbre adevărate nu
însăși luminile adevărului
prea dureros d năucitoare
în transparență