2 chestii: „…someone to talk to And a little of that human touch”

You and me we were the pretenders
We let it all slip away
In the end what you don’t surrender
Well the world just strips away

Girl ain’t no kindness in the face of strangers
Ain’t gonna find no miracles here
Well you can wait on your blessings darlin’
But I got a deal for you right here

I ain’t lookin’ for prayers or pity
I ain’t comin’ ‘round searchin’ for a crutch
I just want someone to talk to
And a little of that human touch
Just a little of that human touch

Ain’t no mercy on the streets of this town
Ain’t no bread from heavenly skies
Ain’t nobody drawin’ wine from this blood
It’s just you and me tonight

Tell me in a world without pity
Do you uthink what I’m askin’s too much ?
I just want something to hold on to
And a little of that human touch
Just a little of that human touch

Oh girl that feeling of safety you prize
Well it comes with a hard hard price
You can’t shut off the risk and pain
Without losin’ the love that remains
We’re all riders on this train

So you been broken and you been hurt
Show me soomebody who ain’t
Yeah I know I ain’t nobody’s bargain
But hell a little touchup
And a little paint…

You might need somethin’ to hold on to
When all the answers they don’t amount to much
Somebody that you can just talk to
And a little of that human touch

Baby in a world without pity
Do you think what I’m askin’s too much ?
I just want to feel you in my arms
And share a little of that human touch…

„Human Touch” – Bruce Springsteen

Publicitate

cântec

azi m-a prins ploaia și m-am lăsat prins
își freca degetele-i lungi de fața-mi
lasciv și zâmbind mă mângăia
zâmbind îi arătam colții și viața…

mâna ei lungă de pe umăr curgea
printre degetele mele prelinsă
și prin tricou și prin piele-ncerca
o joacă pervers-înadinsă…

eu nu puteam face nimic
pășeam prin trupul ei mai aproape
îi treceam printre coaste și prin buric
și deveneam curgere, ape…

azi m-a prins ploaia și m-am lăsat prins
a alergat înadins după mine
demult eram de dorul ei aprins
și-aprins rămân sub recile-i suspine…

eu când vreau să fluier, fluier

fredonam o amintire când ai venit

uzată şi cam falsă pe-alocuri

timp de un ceas tocit-ruginit

şi-am început să fluier… din tocuri

 

eu fluier mai bine decât ştiu să cânt

falsez mai puţin în fuga aceasta

şi tocmai atunci când tu ai venit

fluieram printre linii… cu pasta

 

încă mai picură – pic după pic –

ca un robinet defect de uzură

în inimă timpul de nestăvilit

fredonata amintire că tu ai venit

ca o-nfloritură de gură

 

şi n-am mai putut să fluier (de) atunci

(cum) nu pot să le fac pe toate deodată

mai bine îmi las să îmi crească pe stânci

veniri fluierate de-a gata…

amintiri înflorite şi-adânci

 

descântec

cântase cineva cu alte cuvinte

melc-melc-codobelc-ul credinţei

de ni se lungiseră ochii până dincolo de lume

*

din ziua aceea nu ne-am mai bizuit

pe bastonul orbirii

şi ţii, ţii minte cum muncim să lungim

bîjbâiala în alergare

din dimineaţă până-n negare

*

de-i noapte de-i zi

când înţelegem folosim alţi ochi

şi fredonăm altfel cântecul naiv al copilăriei

(ba aşa pentru noi înşine, ba pentru alţii)

 

poem scheletic

cântă o muzică în oglindă

se aude până la subsolul blocului

prin sita difuză de aerisire

ca o completare ce umple rarefierea aerului

respir muzica cu urechile larg deschise ale plămânilor

devenit dependent

ca un om ce-i aproape să se sufoce

ce-i departe de respirare

după ce-i consum oxigenul

o dau înapoi frunzelor

care o dirijează spre scoarţa interioară a copacului

ca spre o aerisire

ca spre-o oglindă

singurul loc în care se simte „acasă”

muzica este sufletul oaselor mele

pe care le văd în oglindă

– structura interioară a notelor

din care se compune

fluierele picioarelor

pe portativul crucii ciocanul şi lovirea

îşi suflă lovitura în fluier de picior

sfărâmarea şi căderea, durerea şi trosnirea

răsună-n portativul înscriselor istorii

ce se despart la moartea Marelui Dirijor

 

total nepotrivită o voce omenească

blesteme şi injurii aruncă în ciocan

ar vrea ca să-l amâne, să-l tacă, să-l oprească

dar el îşi cântă nota în celălalt ciolan

 

da’ ce ? ajunge-o foaie când muzica nu-i gata ?

se mută-n dreapta crucii – ciocanu-i cheie,  sol

şi îşi ridică umbra să sufle în alt fluier

cu mult prea dura veste…

iar vocea-şi scade tonul, bemol după bemol

 

la mijloc stă Refrenul pe portativul crucii

încoronat cu titlu de-un dirijor roman

în palme-i cântă sânge pe instrumentul rece

iar ritmul răstignirii îl bate-ntreg pământul

pe-o tobă bolovan

 

Lui nu îi suflă-n fluier, în stângul şi în dreptul

rămaşi fără de suflu doar se privesc domol:

Maestrul: Dirijorul, cu nota: interpretul

lovindu-i clapa coastă c-o notă ascuţită

ţâşneşte către public din inima-i zdrobită

iubirea în ecou

 

Ioan 19.33

♫♫

De ce au înnoptat cheia Sol? – Apune cântecul sau se deschide ?

premieră: mi-a băgat cuvintele-n chitară :)

Am „învăţat” să cânt la chitară furând acorduri de la unu şi de la altul, incercând să acordez nişte potriviri până ce durerea îmi tăia degetele odată cu coardele. Exersam sub cerul liber în grădină, sau noaptea tîrziu, aşa în surdină să nu-i trezesc pe ceilalţi, acolo în camera din podul casei, în mansarda mea de deasupra viei.

Exersam pe cuvintele psalmilor biblici, pe versurile Păsării Colibri, şi mai îndrăzneam câteodată şi pe mâzgăliturile mele. Îmi plăcea aşa de mult să nu cânt nimic, doar să mă joc, să încerc tot felul de combinaţii, să cânt aceleaşi 3 versuri în toate gamele, să verific dacă sunt înstare.

Mai am şi acum pe undeva block notes-uri cu cele scrise şi cântate, cu însemnările acordurilor de chitară deasupra, lipsite evident de interpretarea mea puţin diferită de fiecare dată. 🙂

Prima mea scriere cu sunet de chitară, ce o poate găsi şi asculta omul pe internet se datorează lui Alin Cristea. Multumesc !

de tronare

gândea angelic zborul

doar gândul că ai pregătit pastile, că ştii de boală şi că ştii de noi

mă face parcă să mă simt mai bine, să văd seninul zării de dincolo de ploi

senină-i noaptea parcă în nopţile istoriei, când peste geana lumii închisă de durere

se deschidea fereasta’ Mpărăţiei şi îngerii cântând vesteau mistere

„O bucurie pentru-ntreaga lume!” ascunsă într-un cântec – ce cadou!

mă-ntreb: Se bucură pământul? O mai ştie…? Copile, Tu de ce plângi? copil nou…

gândea angelic zborul cu glas tare, gândul „păsării” ce l-ai pus în noi

gândea găsirea grabnic pe cărare, gândul din stele luminând prin ploi

Crăciun fericit !

colind

clapa loveşte nota muzicală

ce sare de pe-o coardă pe alta?

unii zic că din 8-urile vârfului de baghetă se inspiră veşnicia

Ştefan Iordache – Trecătorul