oboseala e specific umană
jugul cu care încercăm s-o
cioplim departe de noi
e-o noapte în care te foiești
ne-nvăluiți d somn pălmuiți
de-ntuneric pe-o parte și alta
lungimea nopții se numără-n ani
redenumim jugurile uzate
în experiențe
ne lăudăm cu bătăturile d la gât
cu vânătăile d p umeri
oglindind totul în paharele de vin
din care mușcăm cu sete
în zgomotul râsului cu care
subjugăm liniștea de-a rămâne
singuri cu toate ostenelile
noastre
k-n jugul unei oglinzi
p care nu reușim s-o spargem
-oboseala nu-i specific umană-
strigă în noi divinul
în micuța ureche c ne-a
rămas deschisă
-ați învțățat aiurea nu de la mine-
d la sCursuri mincinoase până-n
pânzele albe -vă zic de mii de ani
și tot nu credeți- bălăcărindu-vă-n
poezie..
„..al Meu” e secretul!
„luați jugul meu asupra voastră..
și veți găsi odihnă pentru suflet”
îndărătnici obosiți
ce sunteți
călătorru' 