tulburare

Standard
ce ropot de ploaie
de vară sunt paşii Lui peste pietre
iar vorba-i un fel de curcubeu ce-nfioară
şoptită ca raza amurgului către seară
în nopţile albastre şi senine de vară
a visului şi-a durerilor noastre
a clipelor negre şi-albastre
 
oloagă umblarea tace de lene
şi îngerul tace lenevind tulburarea
doar ziua cu ziua si ziua cu seara
se-ntrec între ele alergându-se alene
 
de ce-i sună paşii ca moneda căzută
de ce-i cade vorba la mine în creştet
cu gura căscată privirea mea mută
urcă spre îngerul-Om ce-mi vorbeşte
 
la ce îmi mai trebe tulburările ude
mi-e sufletul tot o undă şi-un foşnet
umblările toate prin mine zălude
se scoală şi umblă cu trosnet
 
şi fac ce de mult n-am făcut
niciodată
pe pietrele lespezi ca ploaia de vară
paşii Lui de ai mei ca spiţa de roată
în mersuri îi leg să-i scap de povară
cu patul în mână  şi inima ceară
aprinzându-se toată
 

© foto: rb

 
(Din volumul „În coaja semnului de întrebare”, 2015)
În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreieşte Betesda, care are cinci pridvoare.3 În pridvoarele acestea zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, care aşteptau mişcarea apei.4 Căci un înger al Domnului se cobora, din când în când, în scăldătoare şi tulbura apa. Şi cel dintâi care se cobora în ea, după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut.5 Acolo se afla un om bolnav de treizeci şi opt de ani.6 Isus, când l-a văzut zăcând şi fiindcă ştia că este bolnav de multă vreme, i-a zis: „Vrei să te faci sănătos?”7 „Doamne”, I-a răspuns bolnavul, „n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa şi, până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea.” – Ev. Ioan, cap.5

Despre rubenbucoiu

Salut :) Bine ai venit pe blogul meu. Într-o toamnă, cu 2 zile înainte de începerea școlii, atunci a început totul... ba chiar mai repede de acel septembrie. După ce am învățat să merg am perseverat în fiecare anotimp... eu, călătorru (Ruben Bucoiu)

...comentează, hai! :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.