Facă-mi-se după credință! (așa am fost educat)

Standard

Nu-i frumos să începi cu NU, dar nu simt că ar fi ziua mea azi. Eu sunt printre dascăli doar de 13 ani – 13-le să fie de vină, zic, așa cum dau englezii vina pe Lună (blame it on the Moon), da` azi, de ziua dascălului, eu nu simțăsc nimic aparte. De fapt și de drept nu-i ziua dascălului azi, nici ziua mea, prin urmare, ci Ziua Internațională a Educației, sau Ziua Internațională a Profesorului.. aaaa.. hai bine, fie! 🙂

Nu de mult eram și eu în banca a treia rându` de la geam cu „tovarășa” profesoară sau „dom` profesor” ca rostire pe buze, cu teama în suflet de-a nu mă asculta chiar pe mine, sau de vorbesc cumva un pic mai tare cu colegu` de bancă să nu mă scoată la tablă și eu să dau din colț în colț încercuirea (corectă) a răspunsului…

 Azi.. niște pushtani aproape analfabeți, că elevi nu le pot spune, care nici nu știu exact cum se scrie de-adevăratelea șî-ul, îmi zic „tu” ca și când am fi fost colegi de facultă – și nu-mi mai aduc eu aminte -.. vor să primească 5-ul moca (de la stat) să facă aproape numai ce vor ei, în clasă, pe holuri, în pauze,.. și se miră când li se spune și li se repetă că totuși regula (normalității) e alta.
Ce bine că nu pot generaliza.

Nu îndrăznesc să gândesc (sau să cred) că n-ar mai fi speranță într-o educație românească ce.. educă (cu tot cu întreg Sistemul ce-o cuprinde), și care nu doar încearcă, ci și reușește.

Să fie școala de azi o frunză luată de vânt, sau niște rădăcini ce-nfruntă fără teamă iernile vieții?
Lua-le-ar vântu` de frunze..

„O şcoală în care profesorul nu învaţă şi el e o absurditate… pentru că în actul de învăţare, nu se ştie cine dă şi cine primeşte.” – C. Noica

PS. Speranța nu este, desigur, o soluție în sine. Pare a fi, mai degrabă, o rădăcină.

43096702_2158654207723193_8218996395701436416_n

Despre rubenbucoiu

Salut :) Bine ai venit pe blogul meu. Într-o toamnă, cu 2 zile înainte de începerea școlii, atunci a început totul... ba chiar mai repede de acel septembrie. După ce am învățat să merg am perseverat în fiecare anotimp... eu, călătorru (Ruben Bucoiu)

4 răspunsuri »

  1. Candva, am intrat pe poarta unei scoli ca-ntr-o biserica (iertata-mi fie asemuirea!)! Cu sperante, idealuri…doream multe, dar ce nu doream!?
    Am iesit pe poarta unei scoli fara nimic…toate sperantele, idealurile mi le-au strivit mai marii!
    Dar daca ei nu mi-au nici macar „du-te la dracu”! astazi enorm de multi fosti elevi mi-au urat de bine! Ba, mai mult, am cu cateva generatii grupuri de…amintiri!
    Pentru mine, acestea sunt mai pretioase decat urarile uratilor! Sa fii sanatos!

...comentează, hai! :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.