Cât de mică e vinerea mare?

Standard

    Instrucțiuni de utilizare a textului:
1. Dați-vă cu barca acestei lanterne și pe malul stâng și pe cel drept, și pe apa dintre ele. 2. Vedeți de-o fi (au ba) o albie uscată. 3. Aveți grijă să nu vă ia valul. 4. Lăsați-vă purtați de val. 

I. Semnificația morții Vieții este una care, la scară cosmică, nu pare a avea mai nimic de-a face cu perspectivele noastre de multe ori limitat de chioare. Ce a însemnat (și ce înseamnă) ca Cel fără de păcat, Cel care n-a cunoscut niciun păcat să fie făcut păcat pentru noi (ca noi să fim – să putem fi – neprihănirea lui Dumnezeu în El), aia numai El știe pe deplin. Nouă beneficiile ei ne sunt lăsate spre cunoaștere.

N-a surprins Vasile Voiculescu momentul într-o poză poetică a Grădinii Ghețimani – doar a încercat să-l surprindă.

Semnificația divino-istorică a momentului este una culminantă pe harta vremii: „..părea junghiat” ne zice perspectiva futuristă a cărții Apocalipsa – vorbind despre „Mielul lui Dumnezeu venit să ridice păcatul lumii.
Atemporalitatea semnificației morții divine, și permanentizarea în vizibil a cicatricelor lăsate de ea o unicizează în temporalul istoriei dinvino-umane.

II. Nesemnificativă zi între zile – în fuga noastră oarbă după mâncare și băutură, în amorțeala orbirii ce refuză să vadă deșertăciunea acestei rutine. Îndeplinirea ritualică a unor gesturi religioase, care asemenea apei sfințite nici n-ajută, nici nu strică (sau poate că mai corectă e varianta ori-ori, dacă nu ajută, strică). Baterea prietenoasă pe umăr a conștiinței.

Se duc repede și zilele de Paște, și mielul din tavă, și coaja spartă a oului vopsit, și închinarea împreună cu famelia a unui pahar de vin – și închinăciunea, postul, spovedania – ca un fel de curățenie generală a ființei – obicei al casei.

III. Re-semnificarea acestei zile – că se pare că între semnificativ și nesemnificativ mai e ceva – are de-a face, pare-se, cu echilibrarea extremelor. De ce să ne situăm pe noi înșine la una dintre extreme, ca și cum am fi păgâni sau sfinți. Suntem oameni sur-prinși  în cotidian de atacul permanent al imediatului. Totul e (în) mișcare, noi inclusiv, deci (în) devenire. Proximitatea în care suntem situați poate fi (măcar parțial) înlocuită cu o altă proximitate în care alegem să ne situăm – și orice schimbare de loc înseamnă și o schimbare de perspectivă, adică o schimbare de semnificație.

Gândindu-mă la înțelesul acestor lucruri automat mă plasez fie în concluzia psalmistului: „..zadarnică îmi este truda„, fie în sălașul vorbelor lui Hristos: „..să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea”.

Observ așadar că între adevărata semnificație, la care nu (prea) am acces, și aspectul nesemnificativ al zilei de azi în amestecul ei cu toate celelalte zile, se află și re-semnificarea ei prin apropiere (de El, de variantele Lui inițiale, de mine însumi, de-un alt fel de-a fi al sinelui, de voi, de ceilalți).
El s-a adus pe El jertfă Lui – ca să facă posibilă apropierea mea „..pe Calea ce nouă și vie pe care ne-a deschis-o El prin perdeaua dinlăuntru, adică trupul Său”.

În lumina proximității luminile se nuanțează iar umbrele devin luminoase. În lumina Jertfei vezi altfel sistemul simbolic al jertfelor – umbrele lucrurilor viitoare – și împlinirea acestor simboluri. Lanterna unor texte vechi  în întunecimea unor vremuri proaspăt de crude – tocmai s-au crăpat zorii unei noi zile.

„Când intră în lume El zice: Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos, ci mi-ai pregătit un trup..”– căci fără vărsare de sânge nu este iertare – pentru că plata păcatului este moartea – iar moartea e o separare de viață, o întoarcere de spate certată, un zid și-o ruptură, o întoarcere pe dos a iubirii – o ură. 

Re-semnificarea înseamnă re-apropiere. Restul e (o) religiozitate ritualică.

„Căci nu trăim într-o împărăție a lucrurilor, ci a semnificațiilor lor.”

„Și toate acestea ce sunt: un foșnet zadarnic de toamnă?
Chemarea Părintelui sfânt nimic nu înseamnă..?”

© foto:rb

 

Despre rubenbucoiu

Salut :) Bine ai venit pe blogul meu. Într-o toamnă, cu 2 zile înainte de începerea școlii, atunci a început totul... ba chiar mai repede de acel septembrie. După ce am învățat să merg am perseverat în fiecare anotimp... eu, călătorru (Ruben Bucoiu)

4 răspunsuri »

  1. Pingback: Ruben Bucoiu: Suntem oameni sur-prinși în cotidian de atacul permanent al imediatului | RoEvanghelica

...comentează, hai! :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.