Lily the goat și fumuri trecute

Standard

Dar să revenim la alți pești și alte salturi.

Furam țigări din pachetele lăsate de muncitori pe schele, de zidarii ce reparau casa bunicilor prietenului meu, sa-i zicem Sergiu. Și le fumam pe furiș într-un fost coteț de găini pe care l-am văruit spre curățare și unde, chipurile, îmi făcusem un fel de mansardă spre care urcam pe o scara subțire de fier forjat, adică fier-beton, sau o alta încropită în grabă din niște scânduri, lațuri, sau ce se mai găsea prin grădină, aruncate de tata într-o depozitare haotică.

Am încercat să fumez o țigară făcută din hârtie rulată pur și simplu – acolo în fundul grădinii la umbrele porumbului care mă depășise în înălțime. Ce a ieșit anume cred că a fost doar un firicel de fum neajuns la mine în piept, fără gust bun și fără nicotină, însă învăluit în ceva special de anume – dovadă că nu s-a șters, nu a alunecat în cotloanele obscure ale timpului ce mă alcătuiește. A rămas, iar rămânerea aceasta este tocmai cărarea pe care o pot parcurge înapoi până în momentele alea pe care nu aș putea să le marchez cu un mic ics pe firicelul timpului ce mă (s)curge. Dar e acolo, și verdele gălbui al cocenilor de porumb și foșnetul muzical al strecurării, și priveliștea unui alt eu ce se uită din marginea grădinii peste timpul ce mă desparte de priveliștea unui alt eu, mai tânăr și mai miop decât miopul de mine.

Ne vedea bunicul lui Sergiu, să-i zicem Marin, nea Marin, de pe gemulețul bucătăriei, și vedea și fumul care ieșea pe fanta ușii, că parcă așa-mi amintesc, că ne-a chemat, sau a vorbit cu tata, sau ceva acolo. Chestia e că dacă zic că ne-a strigat, așa rămâne că a făcut. Și dacă scriu că a vorbit cu tata, aproape că nu mă pot îndoii că a vorbit cu tata. Când anume am închis ușa după noi și nu ne-am mai urcat niciodată în cămăruța aia afumată de rotocoale de funingine pe tavan nu știu.

Știu însă că forma ușii se potrivește aproape perfect în memoria mea cu o altă ușă ce separa magazia de pod. Se urca pe o scară de lemn, împingeai într-o parte ușița din scânduri și cu sacul în mână duceai în timpul ierni, duceam în timpul iernii masa de seară a caprelor. Soră-mea mai mare, să-i zicem Dana, comenta mereu și tata a amenințat-o cu ceva pedeapsă, că și-o ia, și că i s-a cam umplut sacul și să facă bine să ia aminte, etcetera…dar ea care s-a dus acolo trimisă, fără de chef și indiferentă față de viața religioasă a caprelor, în special a momentele lor de post, i-a strigat tatei că nu s-a umplut încă (sacul în care îndesa fânul înțepător al ascultării). Urmarea mi-e necunosctă. Nu mai știu dacă și-a luat-o sau nu, dar așa am deprins meșteșugul limbii române, în contextul imediat al fraternității, al împărtășirii până și cu caprele care, apropo, multe lacrimi și stres copilăresc mi-au stors.

Le duceam pe lângă calea ferată, că acolo le era micul dejun, prânzul și cina, le priponeam cu un oareșce fier legat la un lanț lung, și sub formă de paznic nepăzit o tuleam la alte activități. Pe când mă întorceam să verific în ce stadiu au ajuns cu fabrica lor de lapte cu tot, ia-le de unde nu-s, că nu mai erau. Și dăi un fel de panică, fugi repede acasă plângând și dă raport mamei că nu-s caprele și întoarce-te cu viteză să le cauți, că doar nu le-a mâncat pământul, îs ele pe acolo pe undeva, printr-o grădină cu cină mai bună, prin lanul de sfeclă al unui nene. Le găseam mai mereu și le blagosloveam bine și le târam cu nervi și ciudă spre casă. Râdeau țiganii că una din ele, să-i zicem Lili, avea un fel de sutien făcut din ceva cârpă, ca să ne mai lase iedu ăla și nouă ceva lapte.

– Ui mă, strigau ei râzând. Capră cu suten.. și alte vorbe pline de duhul mirării. Așa am deprins limbajul duhovnicesc al blagoslovirii și limbajul duhovnicesc al mirării țigănești și-al neobișnuitului.

Aa, nu mult, ci doar un pic – așa de inițiere.

 

Despre rubenbucoiu

Salut :) Bine ai venit pe blogul meu. Într-o toamnă, cu 2 zile înainte de începerea școlii, atunci a început totul... ba chiar mai repede de acel septembrie. După ce am învățat să merg am perseverat în fiecare anotimp... eu, călătorru (Ruben Bucoiu)

...comentează, hai! :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.