Jurnalice: Cuiul lui Pepelea

Standard

Spre nu știu ce scop m-am dus în grădină. Poarta maro de tablă ce separa curtea de verdele primăvăratic mi-a făcut invitația unei senzații nemaitrăite – senzația necunoscută a pierderii, însoțită de durerea necunoscută până atunci a despărțirii. Se încâlcise în ițele unui preș pe care-l spălase mama cu o zi înainte și-l pusese la uscat în grădină, pe niște lemne, sau o capră din scânduri pe care o folosea tata la schelele lui înălțătoare de tot felul de dărâmături surpabile.

Era un pui de câine ce-mi devenise drag prin joaca lui iubibilă, ochii lui veseli și limbuța cu care-mi iubea palma oridecâteori mă jucam cu el. Ahh, deci asta-i senzația, mi-am zis.. în timp cel deșurubam dintre firele în care, încercînd să iasă, și-a găsit prematur, mult prea devreme, ieșirea din scenă. Un fior de adâncă îndurerare m-a străbătut. Un fior de lipsă pe care nu l-am mai trăit niciodată înainte. O senzație de goliciune, probabil oarecum asemănătoare cu prima moarte în urma căreia omul a cunoscut că e gol – cunoaștere ce-i fusese total necunoscută, străină înainte.

Nu cred că e relvantă data, ziua, anotimpul, lumina dimineții…detalii care oricum s-au șters în umbra senzației ce a rămas vie, ca o pictură înrămată pe un perete gol al istoriei – a istoriei personale, desigur.

Cine mai știe ce-am făcut după? Cine a ținut minte unde m-am dus, cu cine m-am întâlnit, ce-am povestit? Dacă am împărtășit cuiva durerea mea, senzația de pierdere a cuiva drag, sau am păstrat în mine, în folderul tăcerii, matrița aceea de durere…cine mai știe?

Știu eu cine mai știe. Nimeni!

Nimeni în afară de mine, și nimeni ca mine – de vreme ce doar ochiul meu a văzut lumina acelei dimineți în lumina acelei lumini. Nu cred că a fost prima experiență de tipul “aha”.. dar cine a stat să le numere, cine a știut atunci că despre așa ceva era și este vorba?

S-au depus cu repeziciune alte file de praf peste fila aceea sfredelitoare – foi umplute de mersul cu bicicleta, de joaca cu copiii de pe strada Câmpului pe care locuiam, de meșterirea unui lunceag cu care să-mi dau peste degete în mișcarea rotundă a tot felul de dansuri. Dar filele acestea prăfuite au avut în ele ceva transparent, ceva care mi-a îngăduit de-a lungul timpului să îmi plec ochiul interior al memoriei până la bucata aceea de pagină, scrisă de lumina caldă a dimineții și de dureroasa descoperire a înfățișării unei pierderi.

Interesant cum de-a lungul anilor, oricâte alte zile se cocoță pe umerii altor zile, rămâne ceva magnetic în unele intersecții vremelnice și prin niște mijloace necunoscute mie, cu niște puteri asemănătoare unor mașini a timpului încă necapsate în tabla materiei, ne putem întoarce, măcar pentru câteva clipe în intersecțiile peste care se depun și suprapun mereu alte intersecții tot mai aglomerate.

Uneori socotim că ce-i mai recent pe linia timpului – pe linia imaginară a timpului – pe firul nevăzut al vieții care este deși se duce pe un ghem ce nu se rotunjește ci mereu se tot îndepărtează – socotim deci, că ce-i mai recent e mai aproape de noi, înșelându-ne parcă, socotind greșit ordinea operațiilor într-o matematică ce nu are niciodată același rezultat, oricât am tot reface calculul, oricât am tot resocoti elementele. Aruncând privirea înapoi, spre peștii speciali ai trecutului, care fac salturi spre reamintirea lor, parcă devine din ce în ce mai clar că linia timpului e de două feluri: una care curge neîntrerupt, și alta care e segmentată de uitare. Și când mă caut, plâng de micimea segmentelor adunate în coșul memoriei, în albumul din care cu trecerea anilor pare a se desprinde cu tot mai multă ușurință pozele înrămate cu efort, poze înrămate cu surpriză, poze înrămate involuntar, poze înrămate cu ciocanul voinței pe un cui al lui Pepelea – ce ne aparține.

 

Despre rubenbucoiu

Salut :) Bine ai venit pe blogul meu. Într-o toamnă, cu 2 zile înainte de începerea școlii, atunci a început totul... ba chiar mai repede de acel septembrie. După ce am învățat să merg am perseverat în fiecare anotimp... eu, călătorru (Ruben Bucoiu)

...comentează, hai! :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.