Poetul Daniel Marian despre „Ochiul în plus”: Magnitudinea fără a fi anunţată nici măsurată

Standard

 Îi mulţumesc din suflet poetului Daniel Marian pentru timpul pe care şi l-a făcut de a scrie câteva cuvinte în dreptul volumului meu de versuri „Ochiul în plus” (volum apărut în cadrul Concursului de manuscrise „Magister 2015”, Editura Karina) 🙂

      Daniel Marian: Magnitudinea fără a fi anunţată nici măsurată –  „Ochiul în plus”-  Ruben Bucoiu

Daniel Marian

           Distragerea prin expresie a orice dinăuntru în orice dinafară şi invers. Aducerea la rezoluţie cât se poate a firescului elegant îmbrăcat de promenada ori de carnavalul cuvintelor. Adresabilitatea directă ca la sfânta spovedanie care nu există. Poezia în schimb, da!

           A şti de unde să începi şi eventual să nu mai termini… Intri într-o putere a minţii căreia nu-i trebuie nicio formulă magică de justificare. N-aş avea dintr-odată cum să uit de Alvin Toffler, cu cele trei mari care au zguduit: „Şocul viitorului”, „Ciocnirea civilizaţiilor”, „Al treilea val”. Justificată ar fi întrebarea ce-mi veni să mă arunc tocmai în vârtejul ideatic conceptual şi precognitiv. De aceea, pentru că realmente am nevoie de readucerea spaţiilor cu tot cu temporalitatea lor şi cu rost din memorie pentru a intra în prea-plinul unei poezii deloc circumstanţiale, aş îndrăzni a spune: evolutive pe lângă faptul de a fi vie.

          Să vorbeşti despre aceea poezie a lui Ruben Bucoiu nici vorbă de a fi simplu sau măcar oarecum confortabil, poţi să te trezeşti în controverse la orice pas. În schimb, este provocator! Începând cu motto-ul incisiv programatic, din „ochiul în plus” : „…poeții?/ poeții au un ochi în plus/ miopi din când în când la tot/ ce-i împrejur a tot/ se apropie să vadă ce și cum/ magnetic să citească/ ce încă nu a fost…”

          În fapt, noţiunea de poet nu poate fi definită, cel mult considerată, şi doar într-un fel exclusiv intuitiv eventual şi empatic. Permanenta oscilaţie între diversele modelări subiective ale obiectivului, ajunge să fie rezultatul percepţiei astfel încât înainte de a stabili un anume existenţial, induce starea de reinventare absolut nonconformistă.

          Dinamica versului este de la îndrăzneaţă la remarcabilă, se sare peste fazarea pas, trap, galop, direct în… fie ce-o fi. E o rupere de nori justificată de năzuinţa înţelesului neomologat. Despre ce ar putea Ruben Bucoiu face referinţa iniţiatică, decât despre cuvânt, aşa cum este acesta, adulat, tăvălit, jumulit, reconsiderat, (uneori) renegat.

          “cu vânt care se freacă de piatră/ cu vânt care se tocește pe sine/ de obrazul meu câteodată/ îmi intră-n ochi hârșâind privirea/ de parcă în grabă s-a întors acasă/ că și-a adus aminte c-a uitat/ sau de bucuria că și-a adus aminte/ de gard își tocește trupul neobosit/ de curtea interioară a impresiei/ se-ascute pe sine ca simțurile/ tocmai spre a putea să încapă” (bate (cu)vântul).

          Peisagistica este cât se poate de directă-n simţuri. Nu e nimic după colţ, decât în orizontul deschis. Elementele care contează se bântuie între ele, de la fundamental la propriu. De remarcat că nu există vreo urmă de frică de un posibil dualism. Incertitudinile dacă sunt, ţin pasul cu ceea ce este fără îndoială. O anumită descriptivitate cu minimal explicativitate, cât să nu lase făcutul chiar nefăcutul într-o neaşteptată ceaţă.

          Iar dacă e să-l cred pe poet că există, ei bine, fiind un mod de a spune, atunci mă opresc la ceea ce filtrate cu gândul prin Nichita Stănescu, tocmai face desfăcând lacătele, baierele de la cufere, de la largul universal…”pentru că am o părere din ce în ce mai bună despre viață”- N.S.//  îmi crește mereu câte-un ochi/ te miri unde/ în capătul pixului/ de mi se pare că-n loc de pastă folosesc privirea/ ca să străbat coastele cuvintelor/ până-n inimă/ apoi admir tot pulsul/ priveliștea/ fără să mai respir/ cocoțat într-un vârf de ac/ ca pe-un everest personal” (extensia ochiului).

          Ce-i drept, te întrebi dacă se poate vieţui astfel. Pare-se că da. Desigur, rămâne la alegerea cui se riscă într-o frumoasă aventură, fără început şi fără sfârşit, aş zice.

ochiul in plus.2015

Anunțuri

...comentează, hai! :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s