..să-l numărăm cândva printre cei favoriți! (2017) :)

Standard

După ce au trecut par a fi pocniri din degete – dacă nu cumva au căpătat ceva greutate care să-i împiedice să-și ia în întregime zborul, cum ar fi o mică „gafă” ligvistică a unui prunc – prilej provocator de întâlnire între pix şi foaie, cândva prin 2012, sau alte împiedicări, desigur. I-am pus titlul „Lângă voluptuosul pârâiaş al istoriei” – aşa cum lipesc unii etichete borcanelor cu dulceaţă, doar spre a le aşeza pe raft pentru alte vremuri (precum acum-ul acesta).

Zâmbesc recitind, pentru că pare a fi o poezioară banală, dar este exact genul de scriere care mi-ar plăcea să-mi iasă mai des şi mai bine – banală ca citire, uşor imaginabilă (concret-vizuală) dar cu tentă adânc-metaforică şi cu substrat săpabil pentru cei care vor şi pot să-l sape (fără mare efort, dar nici totalmente mură-n-gură).

„Din ulciorul Tău curge istoria în cănile noastre.”

..istorie ce-i a noastră doar prin dăruire, şi pe care o gustăm, fiecare din noi, în manieră unic-proprie (gusturile nefiind discutabile), şi pe care o bem cu cănile noastre inegale, în cantităţi mici – cu mici unităţi de măsură (anii) – înghiţitură după înghiţitură (zilele), chiar dacă diferă de la om la om şi băutul acesta , iar cei mai însetaţi de viaţă „beau” în alt ritm şi cu altă sete – iar cei care (poate că) ar vrea să bea altceva, beau totuşi ce li se toarnă în cană – şi doar atât cât li se toarnă. 

„Luaţi băieţi”, ne spui; „Fac Eu cinste, ca de obicei.”

..şi nu doar că ni se dă şi ni se toarnă din recipientul mare în cel mic, de la Sursă spre noi cei lipsiţi de sursă, dar suntem şi îndemnaţi să luăm – de o voce prietenoasă şi pe înţelesul nostru, de generozitatea Celui care are obiceiul de a face cinste, de a oferi pe cheltuiala lui de multe ori şi fără zgărcenie – aşa cum fac cu bucurie prietenii între ei, la o băută de poveste şi cu poveste – care devine amintire memorabilă – un timp vrednic de ţinut minte, care se agaţă singur, fără efortul nostru voit, de peretele „zilelor de glorie” (vorba lui Springsteen).

„Eu fotografiez viaţa-n cuvinte, când cu bliţ, când fără.”

..că şi-atunci când povestim, şi-atunci când planificăm sau ne certăm, o facem în cadrul înrămat al vieţii, despre ceva anume, între coordonatele timpului, a spaţiului specific şi a întâlnirii nestatice, a devenirii şi a transformării – a unei „poze” ce surprinde cât de cât un atunci şi un acolo, un ceva lângă un cineva – şi îngheţăm un moment cu amintirea căruia ne hrănim şi umplem un alt moment, într-o înlănţuire căreia îi zicem istorie. Rama aceasta a cuvintelor editează oarecum poza aceasta – pentru că e o poză ce nu-i exact poză, (ne folosim pe drept-nedrept de etichetarea aceasta) şi e personală; o surprindere din ughiul meu a unei umbre aparte peste care cade o lumină aparte – ceea ce reprezintă o singură „linie-a-privirii” din multiplele linii ale sferei – ceea ce reprezintă o „fotografie” verbală făcută de mine care taie imaginea şi înrămează doar o bucăţică din ea după largheţea şi apropierea zoom-ului de care sunt eu în stare şi după „nodul divin” al nuanţelor pe care-l emană cuvintele – când cu lumină, când fără, neadăugând luminii deja existente (pe care o percepem diferit) lumina de care sunt eu în stare. Astfel se poate ca uneori să produc o scânteie luminoasă care atunci când scoate în evidenţă unele lucruri pune în umbră şi întunecă altele: „Eu cu lumina mea sporesc a lumii taină – şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna, nu micşorează… ci măreşte şi mai tare taina nopţii…”  (după cum scria L. Blaga).

„Viaţa-n cuvinte..” – dar ea viaţa, în mod paradoxal, nu poate fi fotografiată decât în cuvinte, neputudând fi totuşi „capturată” de ele – ci doar mici fragmente din ea – acesta fiind în el însuşi un mod de a o trăi, privind-o prin lentila limitată a cuvântului.

„Şi înghesui în amândoi ochii astfel de momente,
cum îndesam cu piciorul în sac masa copioasă a caprelor.”

..ochiul – podul acesta dintre noi şi lume, dintre noi şi lumi (interesant e că avem doi ochi) – cheie a cunoaşterii şi a înţelegerii, asemenea aparatului foto, poate sta închis, nepus la treabă, neutilizat – iar lumina exterioară lui să nu transporte nimic înauntru şi să nu producă momente înrămate. Pe lângă ochii exteriori mai avem şi alţi ochi – în care aleg să îndes şi să înghesui, cu picioarele luminii, cu strădania voionţei ce-apucă momentul la fel cum mâinile apucă gura sacului  – hrana aceasta a vieţii, momentele de care ne aducem aminte – iarba devenită fân, păstrată în pod, coborâtă în sac, pentru a hrăni behăiturile altei hrane într-o periadă rece a anului, care e segment de viaţă, deci segment de istorie personală.

Fotografiez acum fotografia pe care atunci nu eram în stare să o developez în cuvinte şi să le înlănţui în suflet din ramă în ramă – în sacul albumului cu amintiri memorabile. Semnficaţia acestor lucruri rămâne necunoscută altor saci – ce au parte de alt fân şi de altă îndesare – caprele fiind terminaţii ale unui alt behăit, neştiind probabil ce-i aia masă, şi cum poate fi ea construită din trupul îmbătrânit al ierbii – şi nici transformarea piciorului ce le smotoceşte prânzul în alt prânz al unui alt timp – un timp posibil doar la momentul acela, conectat cu trecutul ce era umbră prezentă a viitorului – ce nu era şi nici nu este.

„Cum”-ul acela este oglinda altei oglinzi – simbolul altui simbol – ajutorul dat unui ajutor neputincios de altfel dacă-i lipsit de imaginea metaforică a altei imagini – cheia unei alte chei spre deschiderea unei mereu-alte deschideri.

„Lumina feţei Tale ne face să nu mai ştim de-i zi ori noapte.”

..pentru că Lumina ne schimbă şi ne înghite şi ne domină luminile – şi automat şi umbrele (după cum dispar în întuneric) şi întunecimile noastre. Având parte de altfel de măsurători toate socotelile se schimbă, tot aşa şi rezultatele – şi se schimbă cunoaşterea şi necunoaşterea, şi „nu mai ştim” cum şi ce ştiam înainte  – pentru că Lumina, la fel ca la începutul începutului, crează o lume nouă – aduce nevăzutul sub privire şi face posibilă distincţia între lucruri, ziua supunându-se luminii, iar noaptea ascunderii ei. 

„Am ieşit cu cortul lângă voluptuosul pârâiaş al istoriei
cu prietenii
la poze.” 🙂

p1150700

© f: rb

Anunțuri

...comentează, hai! :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s