dădeam din pedale pătrat
și rombic pedalam cu viteză
pedalam deformat…
pedalam rotund și ovalic
pedalam liniar și înalt
pantic și curbic și jalnic
pedalam înclinat…
mâncam pământul cu apă
îl beam cu paharele roți
nehalirea împroșca în spate,
în față
aposul ei noroi nisipos
mâncam peisaje cu ochii
haleam gropile-n evitări
zâmbeam cântece personale și proprii
un chiuit de oameni zburători
zburam la mică și joasă înălțime
cu aripi verticale sub pași
din gânduri făceam trambuline
„ce faci, te lași?! nu te lași!”
și pedalam din mâini și din suflet
înconjurând pământul spiralat
de-aia viteza lui nu se rupe
ci-și vede liniștit de pedalat
pedalam prietenește, triunic
căutând metafora vieții
ce ziceți „viața e o bicicletă-n mișcare!”
am căzut cu toții de acord
ca băieții…
dar ne-am ridicat și-am mers mai departe
pedalam pedala
pedalând sens vieții
călătorru' 
Sunt cuvinte pline de speranta !Nu oricine poate relua sensul…
Speranta in..data viitoare! 🙂
Multumesc de lectura..comentariu.
Insist sa raman la ideea de speranta ! Pentru simplul fapt ca ”ne-am ridicat”! Daca insa privim la coloritul versurilor ,desigur nu s-ar intrezari albastru de speranta ! Totusi ..”te lasi ? NU TE LAȘI” !
Cel mai important e ce ne zicem noua insine, nu?