Povestea drumului (poem african)

„Tatăl și fiul se duseră în pădure ca să pună curse.
Ei ajunseră la un drum foarte umblat de oameni.
Fiul zise: „Vreau să pun aici cursa.”
Tatăl zise: „Nu-i bine, acesta-i drum de oameni.”
Fiul zise: „Eu totuși o pun.” Și fiul puse cursa în acel loc.
A doua zi fiul găsi pe fratele mamei sale prins în cursă. El strigă: „Tată,
un animal.”
Tatăl strigă: „Ce fel de animal?”
„Fratele mamei.”
Tatăl zise: „Nu ți-am spus? Acum slobozește pe fratele mame-tii și nu-ți mai pune cursa aici.”
Dar fiul nu voi să asculte. El își puse din nou cursa în același loc. A doua
zi se prinse în cursă tatăl tatălui său.
A treia zi, mamă-sa.
A cincea zi fiul prinse în cursă însuși drumul.
Tatăl zise: „Lasă-l să fugă. Dacă nu-l lași să fugă, nu ne mai știm întoarce în sat.”
Fiul nu voi să asculte. El luă drumul, îl strânse și-l băgă n sac. Și sacul el îl luă pe umeri, dar, când să se întoarcă cu tatăl său, ei nu mai putură să vază decât tufe.
Ei nu mai găsiră satul.
În cele din urmă fiul își aruncă povara pe pământ. Numaidecât drumul
sări și fugi în sat. Fiul și tatăl său fugiră după el.
În sat fiul prinse din nou drumul.
Oamenii ziceau: „Acum drumul este al fiului, căci el l-a prins.” Fiul zise:
„Așa este. Drumul acesta este al meu, și nimeni nu mai are dreptul să
meargă pe el.”
Și-ntr-adevăr nimenea nu mai merse pe acel drum, și drumul deveni
foarte trist și muri în cele din urmă.”

 – traducere de Lucian Blaga, Patru milenii de poezie, Humanitas, 2012

Publicitate