ne ținem de degetul mic și
ne logodim așa într-o glumă
îți spun adevărul atunci când te mint:
minusurile noastre ni-s sumă
iar aurul tot e argint
suntem pe dos – așa suntem pe față
zâmbim încruntați și plângem zâmbind
noaptea ne-ncepe de dimineață
zorile ne-ntunecă, ne destramă
ne ning…
e iarnă
în iulie tu îți porți eșarfa
ca pe un ștreang
lumea-i o ramură crescută pe cântec
zilele pașii rotundului dans
foamea devoratoare
e pântec
ne dăm întâlnire la cinci – deși
stăm la trei minute distanță
nouă degete întind să-mi atingi
tu stai de trei, de șase, de nouă
și-l preferi pe cel mic
cu una, cu două!
deodată se-ntunecă argintiu
apune epoca fierului spre moale
câlțul și ghemul și ața neîmpletită
șușotesc zorile noului tare
călătorru' 