ea nu mă iubește
ea iubește potrivirea dintre tunet și fulger
poezia strecurată acolo
scrisoarea peste care-i curg balele
eu cel din fantezia ei
pe el îl iubește
nu pe mine
când sunt o scrisoare – atunci da!
când sunt un sentiment de-al ei
o simțire
când sunt o adiere de șoaptă
un zâmbet
ea nu mă iubește pe mine
decât atunci
când nu sunt eu…
decât o prelungită îmbrățișare
degetele prelungi pe pielea de pe ceafă
și mai ales atingere verbală
a sufletului
ea nu mă iubește
nici mai mult
nici pe mine
decât atunci când sunt noaptea
cu care se luptă lumina ei
în pieptul ei
sau sus pe crestele de gânduri
ei îi place muzica focului
trosnirea dansată a căldurii
îi place să știe ce va fi mâine
eu sunt o flacără ce arde
funia mișcătorului pod
lumina ce-alungă viitorul știut
și-aruncă umbre peste el
umbre calde pe care
nu le poate prinde cu palmele
pe care nu le poate iubi
ea nu mă iubește
ea iubește metafora amestecului
noroiul dintre cer și pământ
călătorru' 
Cred că ajungem repede la concluzia că nu putem face compromisuri,că iubim perfecțiunea,chiar dacă asta e doar o idee in capul nostru.
„Tălăzuiește prin urmare în noi dorința de a iubi, deși adesea nu știm ce anume.” – Thomas Traheren (Centuries of Meditations) 🙂