memorie zgâriată

Standard

călătorru'

rănile noi nu-s ale mele:
ele domnesc peste rănile vechi:
în ele mă pierd şi m-ascund cum
pătrunde focu-n surcele sau
cum se strecoară apa în prund
 
le ung oamenii cu multe cuvintele trag
coaja de pe sângele viu
le oblojesc în uitări sau le-ngheaţă în minte
numai (ca) să le curme glasul cumva
să le-nchidă gura de tot ca
pe-o extracţie de măsea
pe-o durere de dinte
 
între cele vechi şi cele noi ca între două milenii
sau ca între bătăile inimii
la porţile vieţii stau rănile suprapuse
una peste alta, una lângă alta  contopindu-se
asemenea arhivelor securităţii
aidoma dovezilor incontestabile
 

Vezi articolul original

Despre rubenbucoiu

Salut :) Bine ai venit pe blogul meu. Într-o toamnă, cu 2 zile înainte de începerea școlii, atunci a început totul... ba chiar mai repede de acel septembrie. După ce am învățat să merg am perseverat în fiecare anotimp... eu, călătorru (Ruben Bucoiu)

3 răspunsuri »

  1. .. hai, că ..spun! 🙂 (dar încep cu ..scuze! ..că îndrăznesc să comentez, la așa ..claritate de vers) rănile dureros de dulci îmi sunt mie și ca sarea-n bucate
    chiar cu sare adânc, sănătos de tăios, presărate
    să simt că viața mă simte, mă fierbe și-o dor,
    în gustare fierbinte de mine, să simt că trăiesc până-mi mor
    (încă o dată, scuzele de rigoare, dar n-am rezistat tentației de a …)

...comentează, hai! :)

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.