totu-i o privire aruncată
totu-i un fel de-a vedea
crescut pe ochiul rotund pe care creştem…
totu-i un ţipăt aruncat în urma altui ţipăt
ca vagoanele de marfă trecând prin spatele grădinii
în urma strigătului de locomotivă
totu-i o frunză sub povara galbenă a timpului
care atinge aerul care atinge pământul
care atinge ameţitor mâinele mâinelui
– sânul cerului sub care creştem –
totu-i o veste aruncată bacşiş
în urma copioasei întâmplări acolo
printre fărâmiturile pauzei…
de ce s-arunci privirea ca s-o treacă unii
în lista de probe (de) la faţa locului?
totu-i o dovadă pe care ne-o aruncă în faţă judecătorul
– ca să nu mai vedem (nimic) altceva…
călătorru' 
Frumos. Este primadata cand dau de blogul tau, dar este foarte interesant.
Frumoase cuvinte.
Bine ai venit! 🙂 Multumesc pentru cuvintele tale frumoase 🙂 La multi ani!