…alte 50 000 de vorbe

Standard

Dacă episodul 2, sau orice altă etichetă i-am pune, e asemenea primului episod ce rost mai au două episoade? Dar parcă nu sunt filme la care ne-am uitat nu doar de 2 sau 3 ori şi nu am considerat că e o pierdere de vreme, sau o risipa de energie, sau o chestie enervantă şi plictisitoare, ci din contră, am făcut aşa alegând cu propria noastră voinţă, fără să fim constrânşi decât de timpul liber eventual, ce ne-a permis să facem aşa (sau altfel).

În bagajul oricărei zile adunăm multe prostii, care ne îngreunează călătoria. În loc să călătorim „light”, cum zice englezul, alegem o viaţa grea, şi-mi vine să zâmbesc. Zâmbetul pare o chestie uşoară, însă uneori e complicată de-a dreptul. Degeaba aruncăm boabe albe pe drumul negru ca să găsim drumul întoarcerii, că înapoi nu ne mai întoarcem, nu ne mai putem întoarce. Dar cine vrea să se întoarcă n-are decât să încerce. Eu vreau să merg înainte, prin mlaştinile fricii, sau ale temerilor că nu avem barcă, că-n barcă n-avem găuri, că avem vâsle prea scurte, sau că motorul nu are benzină. Mereu ne lipseşte câteceva în orice fel de călătorie ne-am porni, dar asta nu ne face să nu mai mergem, din contră descoperim şi începe să ne placă să ducem lipsă.

Câtă ingeniozitate descoperim că am luat cu noi atunci când descoperim că nu avem chibrituri, că nu avem sare, că nu avem destui bani, că nu avem cunoştinţele necesare, că nu cunoaştem limba drumului pe care umblăm. Dar dacă n-avem aşa de multe avem nevoia de a avea. Avem chef să avem, avem în noi dorinţa aceasta şi parcă ne satisface mai mult decât toate lipsurile, mai mult decât nevoia în sine.

Ce-mi place aşa de mult la călătoria asta mentală e că deschide mereu aşa de multe drumuri sub paşii gândurilor mele. Aşa de multe posibilităţi înlănţuite, înşirate una după alta în fluxul acesta al conştiinţei pentru care timpul nu e important şi nu contează, pentru care cafeaua e mereu aburindă indiferent cât s-a scurs din zi. Chiar şi pierderea firului e lipsită de importanţă, pentru că mereu apare un altul, înnodat de un altul la capăt, la mijoc, la început. Bagajul etichetelor şi al borcanelor e doar o înţelegere subtilă între noi, pe care am furat-o unul de la altul si de care nu mai suntem şi poate că niciodată nu am fost prea conştienţi. Teama de ceva, vorba lui Augustin are o oarecare logică, însă atunci cînd ea este lipsită de un obiect identificabil ca rău, care să provoace şi să fie cauza subiectului despre care vorbim, ea teama însăşi devine un rău mai mare, cu atât mai mult cu cât asemenea credinţei, care se pare că nu poate exista în ea însăşi, nu are o sursă reală, un obiect în jurul căruia să graviteze, asemenea planetelor în jurul soarelui.

Cu barca, cu pluta, cu orice alt mijloc de transport, fie el chiar şi în comun, nu prea se poate călători pe oceanul oval al fanteziei, şi nici nu se pot îndoi raze din care să ne facem arcuri şi cu care să aruncăm alte raze în alte întunecimi, aşa cum le rupem în oglindă şi le trimitem prin fibre optice pe sub oceane, cu cârca, cu spinarea plină de zgomotele noastre codificate.

Călătoria asta cu viteza gândului e cu mult mai fascinantă decât orice altă călătorie. Mă duce şi în viitor şi în trecut, aşa instantaneu, mă duce până în înţelesul cuvintelor, de parcă e posibilă micşorarea noastră la scară mică, cu lupa inversă şi călătorirea pe răuri de sânge până în motorul universului uman, sau cel floral, în care seva curge prin nişte vene altfel, altcumva, dar curge.  

Totul curge ziceau oamenii mai demult prin gura unui reprezentant de-al lor. În albiile unor râuri ce nu-s râuri, în deltele şi din izvoarele ce de ce n-ar fi pentru alte firişoare de apă delte. Că lucrurile sunt simboluri ale altor simboluri, şi că ele se mănâncă mereu între ele având în comun foamea şi gurile, astea le-au observat deja alţii, iar eu călătoresc câteodată cu bilet, cîteodată fără, în muzeele lor, admirând jurnalurile călătoriilor făcute de ei. Simbolul cărnii a devenit – că lucrurile mai tot timpul devin, ele fiind ceea ce sunt, adica ce au fost – hmmm, simbolul sexului, însă numai în urechiile noastre setate după setările veacului, şi nu după adevărul lumii, sau mai degrabă însetate de poftă.

Teama este o ditamai pacoste şi ea ne va însoţi mereu, că tot vorbeam mai ieri despre singurătatea pe care o simţim, dar pe care nu o putem avea pe deplin niciodată. Schimbăm compania lucurilor care ne obosesc cu compania lucrurilor care ne fac plăcere, şi astfel spunem că ne-am găsit sau ne-am procurat, sau ne-am creat un moment de linişte acolo lângă gălăgia clipocitoare a apei, sau ciripitul păsărilor sau zgomotul de fond al pălăvrăgelii într-un bar plin de oameni, în care totuşi noi ne simţim singuri, fiind înconjuraţi de ei. Dăm alte feţe aceloraşi lucruri, le schimbăm capacele ruginite ale borcanelor, sau învechitele etichete, şi cum lucrurile devin, nu mai putem scrie acelaşi lucru, pentru că un măr lăsat de capul lui, cu sau fără coadă, mucezeşte devenind un măr nucegăit. Lucrurile – şi eticheta asta e destul de prost scrisă, destul de nepotrivit, pentru că nu toate sunt lucruri în sensul în care lucrurile sunt lucruri şi nu altceva – lucrurile deci curg dintr-un borcan în celălalt, se strecoară de sub o etichetă sub o alta, chiar dacă învecinată şi nu diametral opusă. Dar ochiul nostru nu este interesat să vadă. El vede inconştient de întregul mecanism din spatele lui care-l face să vadă, pentru că rolul lui nu e acela de a se înţelege pe sine, ci de a deschide uşile lumii pentru altcineva decât el însuşi – dar el nici măcar lucrul acesta nu-l ştie şi nici nu-l vede, pentru că el totuşi nu poate vedea tot ce se poate vedea.  

Partea cea mai frumoasă, pe care nu ştiu dacă o vede sau nu, dar din pricină că eu sunt mai mult decât ochi, deşi el fiind o parte din mine, şi eu sunt o parte din el, eu văd că el nu vede dar eu da. Eu văd că el nu se supără să fie doar o slugă şi mai văd că slujeşte chiar şi atunci când curge, chiar şi atunci când este obosit, şi face într-un fel numai al lui, într-un fel doar de el ştiut că imprimă cumva atingerea aceasta a lumii undeva în senzaţia care nu dispare şi după ce posibilitatea vederii lui se închide, pleoapele cad aşa cum încuiam poarta la lăsarea întunericului, copil fiind şi în copilărie.

Se chinuia într-o după-amiază de vară un cerb să soarbă doar cerul din apă şi un vânător să împuşte imaginea fără s-o sperie, s-o soarbă şi el dar nu în întregime, şi nu ca să o bea, ca atunci când ţi-e sete şi vrei să stâmperi setea aceea, ci ca atunci când deguşti vinul şi-l sorbi cu buzele din culoarea lui roşie şi-l sorbi cu nările din mireasma lui tomnatică şi coaptă. Tot aşa se întâmplă şi acum, ba de către mine facere, ba de către voi. Şi chiar dacă ne convine sau nu ne convine, asemenea ochiului şi noi vedem numai până la un punct, chiar dacă sunt unii dintre noi care reuşesc să vadă o linie, înşiruirea de puncte şi creionul care le mâzgăleşte. Tot la fel ca el, unii ne dăm seama că vedem sau că nu vedem, pe când alţii nu o realizăm nici pe prima nici pe a doua, ba chiar ne irităm când ni se pune vreo oglindă în faţă şi ea e în stare să adune imaginea şi să ne-o servească exact aşa cum am prefera să n-o facă, autentică şi aşa cum e.

Dar cine ne întreabă pe noi dacă ne convine sau nu? Dialoguri sunt multe pe lume, tot la fel de multe precum drumurile şi călătoriile, şi plimbările sub clar de lună. N-am fost pe lună deşi am fost acolo. În fiecare noapte înlunată, m-am dus şi m-am întors cu ochiul de pe ea, până pe ea, şi cu gândul ochiului şi cu ochiul gândului şi cu mintea lui care vede şi ea cu ochiul ei interior sau mulţimea de ochi din care e alcătuită.

De ce-o fi scris Apostolul Ioan că vedenia pe care a văzut-o, pe care deci a călătorit-o, îl descria pe cel Nevăzut ca fiind plin de ochi pe dinafară şi pe dinăuntru, de parcă întreaga lui alcătuire nu-i altceva decât un puzzle al privirii? Noi nu vedem microcosmosul ce ne înconjoară, el scapă capacităţii ochiului cu oglindă în fund, însă şi-n suflet avem ochi, şi-n vârfurile degetelor avem ochi (orbul ştie că am dreptate) şi ce ştiu eu pe unde or mai fi, ascunşi ca să nu-i vedem.

Zâmbetul vede şi el, sau dacă nu vede, cel puţin recunoaşte un alt zâmbet, ştie cumva că fac parte din aceeaşi specie, iar ăsta-i un mod de-a vedea. Dialogul e-o gură şi un ochi, cu care cuvintele văd lumina zilei, iar nerostirea întunericul nopţii. Scrisul vede ochiul, pixul vede foaia, foaia vede atingerea, atingerea vede tot ce este ea în stare să vadă cu ochii nevăzuţi pe care-i are. Toţi vecinii îşi văd vecinii, şi uite aşa din aproape în aproape ne apropiem depărtându-ne de locul spre care ne îndreptăm, mereu făcând şi ce vrem să facem şi ce nu vrem.

Şi dacă tot am ajuns aici, în popasul acesta al voinţei când cu da când cu nu, eu zic să zăbovim puţin. Miroase a mochetă de muzeu şi a broşuri. A ghid turistic miroase, puţin confuz amestecat desigur cu alte mirosuri. Moneda cu două feţe se foloseşte de ea însăşi ca să dea cu banu’ şi capul sau pajura formează întregul. Când iese una câştigătoare toată partea de deasupra se bucură, iar când iese cealaltă câştigătoare, toată partea de dedesubt constată că vremea victoriei celei dintâi se suprapune cu vremea victoriei celei de-a doua. Şi când nu, şi când da, de vrut tot vrem, şi când nu şi când da, de crezut tot credem, şi când sperăm şi cîâd nu sperăm tot nu şi da folosim. Şi când poposim ne continuăm călătoria, şi când nu alegem alegem şi când ni se pare că nu e e ca şi cum n-ar fi.

Pot bate şaua să priceapă iapa, fără ca iapa să fie acolo, tot aşa cum pot parcurge un drum lung, de miiii de kilometri în cerc, fără ca de fapt să ajung undeva, ci doar sărind graniţa geografică ce mă robeşte să cred că parcurgând kilometri întregi într-un cerc mai mare sau mai mic, de fapt bat pasul pe loc. Dar după cum se poate vedea destul de desluşit lucrurile nu par a fi deloc aşa.

shutterstock_RedPencilBIG

Anunțuri

...comentează, hai! :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s