…căzut pe pământ

Standard

Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod.” – Isus, puţin înainte de patimile Sale…

…şi noi? Trăim murind? Trăim ca să murim?

Nu doar că trăim spre moartea noastră, însă moartea se pare că este o condiţie esenţială a vieţii. El, bobul de grâu, este rodul morţii altui bob de grâu, şi viaţa lui rodnică, viaţa lui viitoare, înmulţirea şi prelungirea lui depind în mod imperios de moartea lui.

Lasă sacul, lasă podul, lasă vremea aceea… şi cazi din mâna celui ce te aruncă. Mi-am întors ochiul interior spre interior şi am orbit faţă de întreagă cealaltă parte – nimic din afară nu mai străbate, nu mai pătrunde nicio fecundare cu binefăcătorul exterior, ci doar o măcinare care diminuează treptat roţile interioare ale gândului şi simţirii.

Lasă siguranţa uscăciunii care e diferită de adâncimea întunecată şi de speriat a pământului. Cazi în pământul morţii – nu mai trăi cu trupul şi capul şi sufletul în norii din podul acestei case pământeşti, desprinde-te sau roagă-te să se găsească cineva, o mână, care să te ia şi să te arunce, în ciuda lipsei propriului mecanism de locomoţie – şi mâna aia să te arunce într-un pământ pregătit mai dinainte, şi nu aşa la întâmplare să cazi aiurea din sac pentru că s-a răsturnat şi nu mai era legat la gură, ca să devii înghiţitură şi prânz unei vrăbii proaste, unei găini sau unei ciori, şi tot viitorul tău de pâine să devină istorie posibilă doar.

Şi în loc să devină cina unei păsări, el bobul de grâu, sau tu mai bine,…a unei pasări care are la ea propria moară interioară şi propriul cuptor lipsit de dospire – mai bine ajunge să devină roadă, fir – să simtă moartea şi învierea din toate încheieturile, creşterea, ploaia şi roua, vântul; legănarea lângă alte fire, dansul că aparţine întregului câmp, cu legea gravitaţiei în rădăcinile mici şi cu imensitatea cerului deasupra,  şederea acolo în lan în învecinarea florilor de mac, să vadă răsăriturile şi apusurile, să audă muzica ploii şi tobele tunetului şi printre mustăţile proprii şuieratul vântului.

Da, ajunge hrană până la urmă – bucată dintr-o pâine dospită, frământată de mână, rupt în bucăţi şi transformat în pulbere albă, în îmbucătură prin căldura coacerii. Da, ajunge să devină toate aceastea..dar numai după ce a gustat anotimpurile anului cu frumuseţea lor. Da, are parte de puţină moarte ca să aibă parte de multă viaţă şi de toată experienţa rodnică ce vine odată cu ea.

El…bobul de grâu.  Noi?… nu ştiu…

new-life

“Paradoxal mai lucrează Hristos şi cu păcătoşii, cu viaţa şi cu moartea. Karl Barth scrie: harul îndreptăţirii e viaţa noastră, harul sfinţeniei e moartea noastră. Ceea ce înseamnă că, în operaţia îndreptăţirii, Domnul îi spune mortului (adică păcătosului): trăieşte! Apoi, după ce l-a scos din păcat, cu alte cuvinte din moarte, şi l-a chemat la viaţă, tot El îi spune celui acum viu: mori! Păcătosul căit – fostul mort care a fost chemat la viaţă – urmează acum să moară la cele lumeşti. “Sub aceste două determinări şi nu sub vreo alta trebuie să fie trăită viaţa (creştină).

Iată întreagă dialectica lui mors et vita: întâi te înviază, apoi te omoară: ca să fii cu adevărat viu. Aa, dacă asta-i viaţa, viaţa nu e uşoară, e un fel de moarte. Noi tot zicem: viaţa, viaţa e aşa şi pe dincolo… dar poate că nici nu ştim cum e viaţa adevărată (după cum nu ştim ce e moartea), poate că bâjbâim în zăduful apăsător al penumbrelor unul limbus şi printre confuziile unui vag limbaj…”Nicolae Steinhardt,  “Jurnalul Fericirii”

2 răspunsuri »

  1. Da, unii trăiesc murind, nu se mai simt ca vieţuind, sunt ca nişte ucenici ai morţii pe care o învaţă, deşi nici viaţa nu se poate învăţa aşa cum nici moartea nu se poate.
    Dacă noi trăim să murim? Începem să murim din prima clipă în care ne-am născut.
    Şi da, suntem asemeni bobului, suntem gestaţie, misterios proces de creştere, suntem seminţe care uneori nu fabrică decât haos pur pentru acei care trăiesc în absurd, trăim şi de întrebăm dacă e ceva dincolo, dincolo de viaţă, pentru că altfel, de ce atâta trudă?

...comentează, hai! :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.