înzăpezitele noastre poteci

Standard
ce munţi de tăcere-ntre văile noastre
doar amintirile cărărui mai vibrează
semn că inima nu s-a oprit în loc
ci încă visează
 
venele bătute de umbletul ei
sângerează şi-acuma ecouri
ce duc în spate raniţe de idei
pe marginile prăpăstioase şi-adânci
ale neînţeleselor goluri
 
când vom sfărma atâta stâncă de piatră
cu timidele noastre ciocane?
aud vorba ta cum îmi bate la uşă
ca un cioc mult prea mic
într-o coajă prea mare
 
ce prăpăstii în sufletul nostru
ce piscuri himalaice de tânjire
triunghiulare umbre tatuate
le leagă-n cărărui de amintire
 
şi-arunc din valea mea lasou de vorbe
cu herghelia suflului grămadă
în prea îndepărtata ta câmpie
de dincolo de munţii cu zăpadă
 
de am lăsa toţi caii să alerge
cu ropotul de vorbe în copite
poate că drumeţiile-ar învinge
şi s-ar preface geru-n avalanşe
şi până-n văi s-ar tot topi
s-ar tot prelinge…
 
Anunțuri

...comentează, hai! :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s