e scurtă prea scurtă latura verticală cade mereu când s-o sprijin de cer printre nori printre aburi nu găseştenicio spetează nicio aripăde pasăre cu ciocul înfipt în gândurile veşnice ale Infinituluisau Absolutuluide-ar fi aripă măcar invizibilul nimic i-ar sprijini înălţimea i-ar insufla zborul nicicând visând orizontala vie ca pe un ideal ci ca pe-o realitatede care se sprijină invizibil ca pe-un început de vrejsau o embrionară încrucişare între nefiinţă şi creştere„ia-ţi crucea şi urmează-mă !”scârţâie poarta începuturilor sfârşitede-o parte şi de alta îi va creşte în cele urmă şi verticalapână la baterea-n cuie e o palmă viaţa ce-o simţi apăsare pe umăr e-un sunet:sunetul potriviriiîntre orizont şi înaltul moment în care urechea atinge sunetul şi-l contopeşte în îmbrăţişarenaşterea aceasta din nou ce-i altcevadecât trecut şi viitor împreună îmbrăţişat şi contopit volum de roşu vertical şi Nichita orizontalce coboară din ceruri ochiul pe treptele verticale ale privirii(e-o cruce prea grea această vertizontală întâlnire)
de cati ani urmaresc blogul tau..nu m-ai dezamagit niciodata…poate de aceea ma intorc de fiecare data (cand pauza este mai lunga) cu foarte multa placere sa-ti citesc „gandurile”…felicitari !
călătorru' 
de cati ani urmaresc blogul tau..nu m-ai dezamagit niciodata…poate de aceea ma intorc de fiecare data (cand pauza este mai lunga) cu foarte multa placere sa-ti citesc „gandurile”…felicitari !
Saru`mana 🙂