din simfoniile caniculare ale zilei

Standard
de-ar fi credinţa un pistol m-aş împuşca
în cap şi-n inimă m-aş împuşca
să mă străbată glonţul ei şi să se vad-n mine
pân’ dincolo de tot ce-i de văzut
 
dar ea-i un tren accelerat ce nu opreşte-n gara mea
să urc
ci trece-n zbor cu şuier şi tam tam
taram taram
şi până să m-arunc în faţa lui ca într-un ritual
iar l-am pierdut
 
apuc marfare line lente leneşe
le urc din mers şi văd şi simt şi gust
ce poartă-n ele tot felul de încărcături
din care mă hrănesc şi-n loc să-mi iau bilet
la clasa-ntâi’
călătoresc cu ele clandestin
 
sub paşi sub pleoape şi sub nări se-ntinde iar
un scurt peron cu scări de cord
şi becul programat
 
nu-i port pe alţii dinspre ce nu este spre ce va fi
mă las purtat
trenurile nu ştiu de pânze şi de ape
ele nu ancorează-n port ci-n gările pline de praf
a unei cărţi
sub simfoniile caniculare numite zi
 

2 răspunsuri »

  1. În gara cu parfumuri paralele
    Macazurile-şi ţin din zori soborul
    Să-ntâmpine un tren cu roţi de stele
    Şi de metafore.E Călătorru!

...comentează, hai! :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.