drumul dintre alb și negru

copacii sunt negrii la suflet ca huma

manerul cuțitului negru nu taie

lumina cea neagră tăcand se îndoaie

și zambetul tot pămant e de acuma

ca paiul la suflet ca trestria frantă

e omul ce fumegă încă

speranța mai trece cateodată spre muncă

și-și aruncă privirea nepătrunsă și adancă

omul o ridică de jos și-o adună

bogatul calcă în picioare albine

amărăciunile-s dulci și senine

cel ce n-are nimic continuă să spună

geamurile toate sunt negre la suflet

se vede prin ele deformat și aiurea

ploaia le spală doar fața căciula

sub care vizibil se ascunde partea interioară de umblet

– copacii sunt negrii la suflet ca huma

și-n geamuri îmi bat… începand de pe-acuma –

Publicitate