PA*-1 (Deşteptarea)

Standard

Pe la nouă s-a trezit brusc, speriat şi liniştit în acelaşi timp, ca atunci când te rupi de realitatea unui coşmar doar pentru a constata că realitatea de zi cu zi, de care te-ai săturat, e totuşi mai bună. I-au trecut un milion de lucruri prin minte, chiar atunci în momentul ăla dinaintea privirii întoarsă spre cifrele roşii ale ceasului digital, ce sta strâmb pe noptiera din dreapta patului. Ce mai conta alinierea in clipa aia? Ce mai conta paralelismul dintre noptieră şi pat, sau dintre noptieră şi ceas şi restul lucrurilor din cameră ? – potrivirea lor după nişte reguli nescrise şi deloc universale, care n-ar mai fi trebuit să existe şi totuşi erau parca la locul lor în mintea lui. Într-o existenţă atemoprală nu este loc pentru timp, nu există spaţiu pentru cifra „9” nici momente în care dormirea şi trezirea să se desfăşoare secvenţial.

Menajera netezi cearşeaful pe pat, după aceleaşi reguli nescrise ale paralelismului, şi corectă poziţia ceasului digital pe noptieră, fără să observe nimic din suprapunerile ce tocmai avuseseră loc – dintre trupul lui şi cearşeaf, dintre mâna ei şi mâna lui întinsă spre ceas.

* Proză arhiscurtă

Anunțuri

3 răspunsuri »

...comentează, hai! :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s