timpul trece:
de-i scriere îi sunt foaie, de-i călător eu drumul
de o mare, fluviu, îi sunt îmbrăţişare
de e o amintire îi sunt umbre-n lumină (imensa-i libertate îi e încătuşată într-o fotografie, sublimă)
trece timpul: se-aude-n urma lui tam tam-ul
în grabă trecătorii îmi intră în simţire ca-ntr-o gară
trecând peronul zilei de dimineaţă-n seară
timpul trece: cutia de conservă îmi populează mâna
spre trecerea lui lungă i-o-ntind ca o cerşire
cu generozitate el îşi dezbracă clipa
curentul ei mă trece printre fire
şi trece, mereu trece într-o plictisitoare cohortă
ce se opreşte ca norocul din când în când
într-o-ntâlnire cu plictisul
atunci materia din care-i făcut devine aluat ce se-ntinde
şi creşte într-o nesfârşită poveste
şi trece, mereu trece într-o plictisitoare poveste
ce se opreşte ca norocul din când în când
pe marginea cuvântului: iubire
atunci lungimea din care-i făcut se adună toată în ea
prea scurtă, prea mică, prea rea
gura ar vrea să spună ceva, însă trece şi ea
se deschide şi adoarme deschisă într-o imensă visare
într-o imensă căscare
mereu mai întinsă, mereu trecătoare
apr.7
călătorru' 