strigă Dumnezeu dincolo de geamuri
din sticlă e cerul – largi termopane
explodează din strigăt galaxiile plane
ecoul luminii îl numără anii…
nu ştiu ce strigă ! am pus plasă-n ferestre
zboară prin ele tot felul de gâze
de parcă mi-e casa un munte de fagur,
nişte astre confuze
cine-a pus peste lume globul de sticlă
cine-a rostit încă ne rupta vrajă ?
e-o junglă: aud leul cum umblă
prin iarba betonată face de strajă
Pământu-i o masă cu scaune lângă
închisă în cercul lipsit de ieşire
în geam e-o oglindă cu faţa spre mine
ce mă-ngână, m-arată, mă strigă
strigă Dumnezeu dincolo de geamuri
e-ntoarsă urechea, dar nu spre strigare
nu văd difuzoare-n fereastră
iar volumul e dat către „tare”
mart.17
călătorru' 
Si eu l-am tot strigat dar era-n van,
ca nu ma auzea deloc,
privesc acum mirata-nspre tavan
cum pune Dumnezeu de-un soliloc !
in vana incercare de gasire
un oxigen si-un hidrogen fac apa
asa ca pe-o prinsoare nerostita
ca inc-un hidorgen o sa-i incAPA
precum o pestera intunecata
de negasit gasirea ni se leaga
un soliloc din cer e intalnirea
cu solilocul din podea ce-ataca