nu îmi aştept copiii să vină de la şcoală, nici clopoţelul grabnic să îi elibereze
aştept ca siguranţa dintr-un oţel elastic să ţină vestea bună, s-o lase să vibreze
oprit de căzătură cu coatele julite, nehotărât e ochiul uitându-se la lacrimi
surprinderea a luat-o poştaşul s-o livreze la o adresă vagă închisă precum ochii
sar câteva din pagini cu corzile gândirii să ştiu ce-o să se-ntâmple-n finalul de capitol
dar foile sunt goale cu colţuri rotunjite şi toate sunt bifate cu-a timpului copită
cu chiot şi cu joacă copiii lasă şcoala să îi înveţe umbre de zâmbet şi suspine
în temele de-acasă din viitor le vine scrisoarea ce-o trimite de unde? când? şi cine?
călătorru' 
nerăbdare…:)
deci avem rabdare s-avem nerabdare 🙂 aha, I c