fructul cade singur, coacerea-l împinge
iarna frigul bate, vremea toată ninge
apa moale lasă mâna o pătrunde,
lemnul să plutească, piatra s-o scufunde
în smerenia udă veşnic se retrage
fără formă fixă căutând miraje
plină de-al ei zâmbet mare de-acceptare
îşi zbârleşte-n valuri părul pe spinare
un ulcior îşi poartă golul cu mândrie,
tot folosul sacru acolo-şi îmbie
şi când apa-l umple rece din fântână
se agaţă-n toartă strângerea de mână
scrisul mi se lasă spicului din lanuri,
vara toată cade
pradă unor planuri
călătorru' 