se vede-n pleata pomilor târziul vremii prin ochii aburiţi ai cămăruţei
paralelismu-n spatele căruţei se pierde-n infinitul depărtării
e-o noapte albă ninsă cu lumină cu logodirea lunii – o mireasă
în cămăruţa minţii şi pe masă ‘şi-aşează zâmbetul de sărbătoare
îndepărtate stelele-n tavane se-aprind în creanga stâlpilor sihaştrii
iar strada univers e cu mulţi aştrii, paralelismu-ngheaţă şi dispare
în ochii aburiţi ai cămăruţei surprind buchetul roşu de lumină
ce-n spate îl aruncă-n alba tină ştafeta nopţii către dimineaţă
bine punctat! spor!
merci maramuresh/ule 🙂 merci si de vizita !