moştenire

Standard

bunicul meu n-a fost poet, sau poate nu ştiu eu…

mi-e dor de el, de mâna aspră-n care prea târziu m-a adunat

a scris o carte-ntreagă de război, cu poezii pe care le-a închis adânc în piept, şi-acuma eu le scot şi le culeg, cu teamă, din noroi, fricos să nu le spăl odat’ cu el, să nu le pierd

e tot ce mi-a rămas de la bunicul meu, ce nu ştiu de a fost sau nu poet

fărămiţată poezia lui, de-un glonte ce a rupt tot ce-a atins, crescut-a şi în florile de pe mormânt şi în parfumul lor, ce dus de vânt se-adună tot, în suflet şi în gând…

e tot ce-am moştenit de la bunicul meu, ce nu ştiu de a fost sau nu poet…

Anunțuri

Un răspuns »

...comentează, hai! :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s