Standard

Aveai cămaşa în carouri şi pantofi de piele;

Fără să te fi auzit vorbind în sandalele lipsite de marcă

De cum l-am auzit ţi-am recunoscut glasul…

Cu zâmbet,

(şi) mi-a trecut prin cap să te invit undeva să bem o cafea

Rupând eu convenţiile timpului

Să te las pe Tine să rupi despărţirea

Să deschid eu capacele aburinde ale paharelor de plastic

Pe banii mei

Ca să deschizi tu mintea mea oarbă

Aşa cum eşti obişnuit s-o faci,

La masă…

Anunțuri

2 răspunsuri »

  1. Că vroiam să văd ce mai faci. 🙂

    Mi se pare interesantă infiltrarea concretului, cotidianului într-un trecut spiritual.

    Câteva întrebări. La început ai spus „fără să te fi auzit” şi apoi „ţi-am recunoscut glasul”.

    Încă una. Tu pari a fi iniţiatorul acestei relaţii, nu El (care ne alege). Ai subliniat, însă, că El e cel care deschide mintea, which is good.

  2. Dragut din partea ta Camix 🙂
    dapoi, nu e foarte complicata sau complexa viata mea, se invarte in jurul a cateva lucruri (scoala, casa, diverse intalniri la bise, parinti, cativa prieteni, cate o seara out, internet intre, ba un blog, ba 2 bloguri, ba o foaie, ba un film, ba o traducere)… si cam atat 🙂

    Ma gandeam si eu vorbind intr o seara cu o doamna din Deva despre poezie, ma gandeam si ma intrebam eu pentru cine scriu? Constatam ca nu scriu pentru mediu bisericesc, cred ca doar cateva din poeziile mele (sau ma rog, scrieri) s/ar putea spune in biserica. Atunci imi ramane mediu nebisericesc,nu? Si imi place varianta asta, pentru ca zic eu ca trebuie sa existe tot felul de scrieri care sa incerce sa (s)puna lucrurile spirituale, relatia cu Dumnezeu in cotidianul concret.

    Mi/ar placea sa pot sa reusesc asta. Evident ca, dupa cum constati si tu (si eu cateodata 🙂 ), se pot strecura erori, sau pot comite eroarea teologica de a porni de „jos” spre „sus” si nu invers.

    Deci, „fara sa te fi auzit” ma duce in vremea trecuta in care El putea fi auzit cu urechiile, desi sta scris ca „El nu va striga, nu/si va ridica glasul, si nu/l va face sa se auda pe ulite” totusi „oile AUD glasul Lui… si merg dupa El, pentru ca ii CUNOSC glasul” – si are loc o cunoastere si o recunoastere. Nu/i aud glasul la propriu, dar il recunosc intre alte glasuri, indiferent de timp.

    Da, asa pare 🙂 ca eu initiez relatia (de data asta), insa dupa intelegerea mea personala, Lui ii place sa initiem si noi relatia cu El. Acum stiu si eu ca sunt multe texte in Scriptura in care ni se spune ca El e initiatorul („nimeni nu poate veni la Mine daca nu/l atrage Tatal”; „iata Eu stau la usa si bat…”), insa ti minte momentul in care umbland impreuna cu ucenicii „se face ca vrea sa mearga mai departe” tocmai pentru a/i lasa pe ei sa aiba initiativa 🙂 El fiind acela care a initiat intalnirea, „intersectia”

    Spurgeon spunea ca in cetatea mantuirii, deasupra portii scrie „intra cine vrea!” – invitatie pentru toti, lasand pe fiecare sa aleaga, insa tot deasupra portii, inauntru, dupa ce intra omul, scrie mare „au intrat doar cei alesi!”

    Macar de as initia mai des relatia mea cu El 🙂
    Thanks !

...comentează, hai! :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s