simt pentru o clipă un fior…şi îmi doresc să răspund, să îţi disting glasul mai clar, să fac un pas în faţă, în plus; să mă apropii de tine şi de misterul dragostei ce mi-o porţi
să dai din ea prin mine, să curgă prin varful degetelor mele atingerea după care tanjeşte omul lipsit…
să ajungă momentul cand privind în urmă să vadă că în întalnirea cu mine erai tu, că-n vorba ce i-am spus a auzit exact ce sufletu-i tanjea…
că deşi nu te cauta, tu te-ai apropiat şi l-ai găsit, şi fără să se-aştepte în banala intersecţie în care ne-am ciocnit, i-ai tăiat calea tu, calea ce aştepta demult paşii tăi.
de multe ori fiorul e prea scurt…
călătorru' 
pazit de doua zambete, ala e mai mult decat un simplu ok 🙂 ok!