Mai ieri mi s-a părut că mă durea mâna stângă,
Ori azi e la locul ei mângâind ochiul .
Bine, bine, mi-am zis, dar un braţ e legat de
Inimă.
Liber sunt să spun ce vreau, doar de-asta am limbă
In fond şi eu semăn cu un indigo.
Există între mine şi ceilalţi un echilibru, o asemănare.
Repede prind orice rânjet- face şi el parte din mine.
Dinte lângă dinte, de parcă ar fi un rând de soldati ai marinei
Eu ca şi tine sunt o mare enigmă.
Cap şi coadă, doar că „sfârşitul” nostru e altfel.
Oscilez gândindu-mă la rostul meu
Ridic coala albă. Mă aplec dar când să mă ridic un rinichi ţipă
Atenţie!
Toate sunt fragile, deşi toate au o anumită tărie
Intuiţia îmi spune că locul în care stau ar fi gol, de n-aş fi.
Văd bine că sunt…o parte din decor- eu însumi o lume.
călătorru' 
🙂
buhoglinda, stii si tu (adica presupun ca stii) ce e mai usor sa scrii decat sa gandesti 🙂
iti plac mai mult metaforele subtile?
asta de aci, mare cat lumea 🙂 ti/a „zgariat” lectura?
imi pare rau! n/a fost cu intentie sa stii!
promit sa scriu (si) proza. nu promit cand!