îmi aduc aminte seara in care îndreptandu-mă spre
casă a început brusc sa bată un vant destul
de puternic. vartejuri mai mici sau mai mari ridicau
praful sau pungile de hartie care n-ar fi trebuit
să fie pe stradă. unul din vartejurile astea m-a
învăluit si pe mine
si ciufulit am simţit mişcarea aerului.
am simţit cum mă cuprinde din toate părţile
şi atunci pe loc m-a cuprins o bucurie neexplicată.
(copilaros de neexplicata- era doar vantul!)
m-am întrebat şi eu de multe ori (ca mulţi alţii),
cum este Dumnezeu?
în seara aia am înţeles vorbele scrise de psalmist,
le-am înţeles altfel, parcă pe propia piele (la propriu 🙂 )
„Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte, şi-Ţi pui mîna peste mine.”
„Cum nu ştii care este calea vîntului, nici cum se fac oasele în pîntecele femeii însărcinate, tot aşa nu cunoşti nici lucrarea lui Dumnezeu, care le face pe toate.”
„Vîntul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul”
Peste lume peste sate, vântul bate cu puteri
Ridicat mă simt de umeri căutând ziua de ieri.
Din cohorte şi ulcele dăngănit de spart cuvânt
Vântul bate cu putere şi îmi dă şi mie-avânt.
Mă învăluie cu patos lunge braţe de eter
Vântule de unde vii?
Nu sunt singur azi pe lume şi nici mâine nu voi fi.
Ridicat mă simt de umeri, râd de ziua cea de azi
Peste lume, peste sate
Vântul bate!
călătorru' 
Eu zic că asta e discriminare. Dacă bate vântul covoarele, voi, bărbaţii, scăpaţi mai uşor! 😀
poi nu facem decat sa delegam responsabilitati 🙂 dar mai mult ca sigur ca nu o sa vrea sa asculte asa ca respectivele covoare tot in sarcina noastra o sa ramana… 🙂