nu ştiu colegii mei (foştii) cu ce intensitate au trăit momentele …ce vorbesc, anii petrecuţi împreună în campus, da eu unu am rămas cu multe aminitiri faine, enervant de faine.
ma puneam noaptea pe la 1 să dorm şi eu, ca unul care a tras de el şi în ciuda lipsei de chef a citit, s-a chinuit să înveţe, şi cand să o pronesc pe drumul liniştitor al somnului venea din patul de dedesubt un fel de lovitura de ciocan care spargea timidul meu somn în firimituri şi bucăţele
– Ruben dormi? Auzi mă, da ce face Dumnezeu?
de parcă la ora aia ştiam eu ce face Dumnezeu, de parcă mă interesa, de parcă aveam chef să răspund (orice aş fi răspuns) de parcă dialogul era exact ce-mi doream, sau mai rău, un monolog cu glas tare venit din patul de dedesubt…
şi tăceam… – Auzi mă Rubi, da dormi? Da ce face Dumnezeu mă?
şi după multă chinuială în a da impresia că dorm, izbucneam amandoi în ras, ca doi proşti…
enervant da faină amintirea
călătorru' 
ma ruben m,a dati aduci tu aminte de mine asa? si eu am imortalizat m0omentul asta intro scriere hai pa
da ma maro, imi aduc aminte de tine si asa 🙂
poi scoate din cavou imortalizarea si sa vedem ce miros are 🙂
hai pa !