sub grosimea nopţii

Standard

seara cand merge omul la culcare, dacă nu e foarte clad de regulă se acoperă cu ceva. imi simt capul greu la ora asta (nu e chiar aşa de tarziu, e 12:06) de parcă întrega noapte atarnă sau apasă ca o pătură groasă.

e fain să poţi scrie aci orice, chiar dacă nu e interesant, chiar dacă nu e profund, chiar dacă nu e foarte bine clădit sau construit, ci doar aşa cum vine pe varful degetelor, pentru că se pare că in ultima vreme ajung să vorbesc destul de mult cu varfurile degetelor, intr-un fel sau altul, într-un loc sau altul.

dar dacă aşa se reuseşte ajungerea la oameni, mai uşor şi mai des, de ce să nu „vorbesc” în felul asta cat pot, şi în alt fel de feluri cand situaţia se schimbă sau permite.

trăiesc cateodată un fel de  teamă de a scrie orice banalitate ce-mi trece prin minte, dar la urma urmei din banalităţiile alea e făcută lumea mea de azi, doar că sunt cantarite diferit cu cantare diferite în subiectivitatea fiecăruia care ajunge să îşi intersecteze paşii cu paşii mei, călătoria cu călătoria mea.

ce scriu acum nu are o temă anume, un subiect precis, ci e doar o aruncătură de vorbe, ca picturile alea în care artistul ia cutia cu vopsea şi o aruncă pe panză sau perete, şi apoi ia altă cutie şi o aruncă în alt fel, şi ce iese la urmă admiră trecătorul, sau omul interesat mai mult sau mai puţin de arta aceea dezarticulată, care oricum ar fi e şi ea artă.

am fost gelos zilele trecute pe o fată care a scris o poezie ce a fost laudată de un individ, şi deşi nu ar fi trebuit să fiu gelos, totuşi am fost:) găsesc că-i interesantă gelozia. e un sentiment controversat, legitim şi nelegitim in funcţie de context, situaţie, împrejurări şi alte cuvinte de acest gen. cine are chef să dea detalii, foarte bine, s-o facă. eu unul am chef, da n-am energie. e prea groasă noaptea…

Publicitate

...comentează, hai! :)

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.