din lumea reală -> în mine -> … din mine-n cuvinte-n idei -> … din idei cititorule-n tine -> din plinele tale fântâni realitatea o curgi şi o bei

(…ca iarăşi s-o reverşi prin grădine)

fiecare limbă conjugă trăirea

picură toamna în frunze şi-n lacrimi

suntem un vânt şi-o lume de frunze

conjugă-ne iarna cu patimi

vara trăieşte în jug lângă soare

conjugă o rază c’o viaţă

ne picură vremea pe creştet şi moare

conjugă-ne timpul c’oxigenul din gheaţă

gramatici ne leagă în convenţii ciudate

pe care le spargem conjugându-le aparte

ne picură cartea cu vântul din logos

conjugă-ne Doamne între nume şi carte

fulguie toamna peste urme de struguri

conjugă rodirea la orice persoană

logistica vorbei şi lexicul cifrei

conjugă cu spaimă, cu teamă

“…dar dc tot păcătuim… măcar s-o facem cum trebe…”

nu mă leg la cap (aşa) aiurea !!! – … de parcă aş ştii să mă leg altfel…

încerc !!!

da’ nu-mi iese nodu’

am răsfoit într-o noapte camera lui Nichita şi am găsit la lumina cuvintelor lui un cub (im)perfect

lipsit de-un colţ ce-a rămas pe ciocan – ca o foaie cu un colţ îndoit

am vrut să-l fur însă nu l-am putut scoate din toate semnificaţiile lui…

a doua zi l-am găsit tradus în mine

adevărul poemelor mele a murit

s-a înecat pe malul foii de plumb din care-şi făcea Bacovia ţigările şi pâinea pe care-o fuma în anotimpul plumburiu al ploii

adevărul poemelor mele s-a înecat în moartea ce răsare plumburiu ca un zâmbet, plombat pe faţa unor cuvinte inutile

adevărul poemelor mele s-a îngropat – aşa cum praful s-aşterne pe timp îşi aşează moartea înghiţiturile fără să se înece, făr’ să se sature

am îngropat adevăru-n poeme:

să testez învierea – făr’ să am dreptul. ştiam de mai demult că plumbu-i greu, că-n fiecare zi moare o zi

istoria-şi îneacă malul prezent cu apele şi valurile ei şi le îngroapă în albumul de plumb al uitării

am îngropat adevăru-n poeme:

aceleaşi poeme din care cresc pomii în nisipul din care se-agaţă geamurile-n crengi

ferestrele învierii pe care le sparg copiii cu joacă, cioburile din care-mi înseilez poemele mincinoase

bostanii zâmbesc

le curge ceara prin seminţe

şi-n delta goală le arde-o lumânare

mi/am zis să îmi “sărbătoresc” şi a 2-a zi de “naştere” şi să nu o las să treacă pe lângă, deşi deja au trecut 2 zile…nu mai e 9 noiembrie…

unii scriu ce au învăţat în primu’ an de blogging, alţii ce n-au învăţat în al 2 -lea, eu pot sa zic că în primul an eram mai precocupat, mai activ parca, mai interesat. comentam mai mult pe alte bloguri, ştiind că în felul ăsta oamenii devin curioşi să vadă cine le-a comentat, să arunce şi pe pagina mea o privire.

jaba constat cît de repede trece timpul, cat de uşor lăsăm un an în urmă…

eu nu scriu despre subiecte fierbinţi, deci nu stârnesc interesul sau curiozitatea decât unei categorii de oameni, cei interesaţi de variantele poetice ale impresiilor, ale sufletului, ale vieţii

ceea ce-mi place aici pe blog, e selecţia pe care o face vizitatorul atunci cînd citeşte ce am scris, şi micile reacţii, mai ales la textele la care mă aştept mai puţin – scrieri fugare, neplanificate, nelucrate, ca să le zic aşa, ci scrise spontan, aşa cum îmi trec prin minte, într-un moment al zilei sau al nopţii

ştiu sigur că daca nu pun pe foaie ceea ce îmi trece prin gând la un moment dat (mai ales dacă-mi place) – pierd, se duce şi până când îmi fac timp să scriu, uit. aşa că indiferent ce moment al zilei sau al nopţii e, când suprind vre-o combinaţie faină de cuvinte, sau reuşesc să îmi descriu o trăire, o amintire, o pun pe foaie…

surprins am fost să constat că la unele scrieri mici, care mi-au plăcut mie, dintre cei 50-70 de vizitatori pe care-i am zilnic (uneori mai puţini ) nimeni nu a reacţionat, nimănui nu  i-a atras privirea, interesul… ca apoi după mai mult timp să existe o reacţie întârziată, cu aceeaşi mirare în comnetariu, cum de nimeni nimic?   – uite aici un exemplu  >>click!!

îmi plac scrierile mici şi dense. le citeşti dintr-o privire, da daca vrei le poţi “săpa” o întreagă după amiaza – … ce vise

vă mulţumesc tuturor pentru vizitele  şi comentariile voastre!

“…şi moartea face parte din viaţă”

– dacă-i o monedă cu două tăişuri, tre’ să fie şi-un câştig şi-o lipsă

afacerea cui?

afacerea pioneză?

afacerea ac?

PS. în orice lucru există o fisură, o înţepare, o găurică, o răsuflare, o crăpătură prin care să poată pătrunde lumina…

răsărea-ntr-o toamnă gând de primăvară

atârnând la buze ca nişte cercei

o împodobire coapătă şi verbală

ca o ploaie-ntinsă către’ntinsul cer