vorBe vertiCale 2

Un susur de suspine îşi fac locaş în mine

Cu lacrimi şi cu frică – tămâie pe altar-

Printre cărări de stele te caut iar Părinte

Ascultă a mea rugă, primeşte-o Tu în dar.

E tot ce-ţi pot aduce cu buze tremurânde

Perete spart de suflet, mâhnit, făcut fărâme.

Din locul de sfinţenie coboară Tu în mine

Şi nu dispreţ, ci milă, ea să mă readune.

Murind bătut în cuie, lovit cu bold de moarte

Ai rupt catapeteasma ce ne ţinea departe

Chiar dacă sunt ţărână, lut slab fără valoare

Sărac eu vin la Tine, precum citesc în carte.

În vremuri de nevoie, când urlă foamea-n stradă

Când lupii dau târcoale la stâna vieţii mele

Tu miel de sacrificiu pentru a lumii rele

Fi-mi şi păstor şi staul, dă-mi ochi car’ să te vadă.

Cu sceptrul tău în mână domneşti peste’ndurare

A hainei tale margini şi tron şi templu umplu’

În inima-mi zdrobită, în inima-mi de carne

Coboară-ţi tronul sacru, şi fă din ea un templu.

Tu nu iubeşti mulţimea de vorbe fără noimă

Nici fapta ce-şi aşteaptă răsplata imediat

Urăşti ipocrizia care la colţ de stradă

Sub mantia smereniei mândria a’mbrăcat.

Făcând locaş în mine, dând totul la o parte

Descoperit şi gol, aşa cum Tu mă ştii

Te chem ca să îmi umpli izvoarele crăpate

Ţâşnească-n ele viaţă în orele târzi.