T şi V

Tăceri & Vorbe

Peisaj tăcut – Lalaşinţ

Pomi condamnaţi la tăcere

Stau aliniaţi aşteptându-şi sentinţa.

Peste ei ţipă tăcerea spartă de zgomot de păsări,

ţipăt de bătaie, durere şi pustiu.

Raţe, gâşte se bat pe putere

iar viermii pământului tremură de cutremurul vrajbei ascunse.

Pe la colţuri se aud bârfe,

şoapte tăcute ce zboară din pasăre-n pasăre,

din ramură-n ramură.

M-am încurcat în zile ca într-o pânză şi nu mai ştiu să mă desprind.

Mi-e teamă de acul de paianjen,

de lipiciul firelor lui rotunde,

simetrice, frumoase.

Tăcerea domneşte pe străzi,

printre fire de iarbă, în porii pământului,

şi ţâşneşte spre stele printre culori de alb şi albastru, pe cer…

Şi ce cer imens, îmbălsămat de culoare.

Şi ce vânt tăcut, aiurind se învârte ca un om beat de semeţia înălţimii.

Printre fire de piatră, alte fire de apă se pierd.

Printre fire de fum, norii coboară pe case prin fire de ploaie.

Fire creată de Dumnezeu!

Fire rea, fire bună.

Tăcerea coboară în sufletul meu,

Tăcere nebună!

__________________________________________________________

“Viata si moartea sunt in puterea limbii. Oricine o iubeste ii va manca roadele.”

„vorbele spuse în chip uşuratic rănesc ca străpungerea unei săbii.”

Să spui lucruri mari în cuvinte banale,

Prin sunete`nalte şi sunte joase.

Prin coduri ciudate ce urechea le prinde

Împletite-ntre ele cu fire de viaţă.

Ciudat material ce-l are tot omul…

Din aur poţi face podoabe plăcute,

Ce ochiul încântă, scanteie-n privire

Dar scânteia izvor e de flacăr’ albastră,

Şi aurul poate şi armă să-ţi fie.

Un artist este omul, c-o paletă bogată

Ce combină culoarea şi cu umbr-o îmbracă.

Penelul ne lasă pe pânza de aţa,

Fie fire de  moarte, fie fire de viaţă.

Un voinic se incinge c-o sabie ce taie…

Şi te uiţi cum vazduhul vâjâind se desprinde

Spada loveşte cu atâta tărie,

Şi ce moare în mine niciodat’ nu învie.

Bisturiu ca o spadă are doctoru-n mână,

Însă altă intenţie, dătătoare de viaţă.

E o sabie în aer prin cuvinte banale.

Şi-s cuvintele mele, îs cuvinte ce zboară

Potrivit cu intenţia ce le-o dau, fiecare,

Are viaţă ce cântă, sau moarte ce zbiară.

tăcerea

Ai vorbit vreodată înainte de clipa aceea in care ai spus prima vorbă?

Oare din ce eşti alcătuită tăcere

dacă nu din bucăţele de gânduri

conversând fără să spună nimic…

Cât de gălăgioasă poţi fi!

Pardoxal,

când mă gândesc la tine

te văd cu păr lung…

Cine-a’ndrăznit să te rostească altfel?

Să te schimonosească

De fiecare dată când te cheamă.

Plăcută eşti imenso

Dar pleacă,

Te rog, pleacă!

Lasă-mi doar zgomotul

Ce ţi-l fac paşii.