din ulciorul Tău curge istoria în cănile noastre “luaţi băieţi” ne spui “fac Eu cinste – ca de obicei” eu fotografiez viaţa-n cuvinte când cu blitz când fără şi înghesui în amândoi ochii astfel de momente cum îndesam cu piciorul în sac masa copiasă a caprelor lumina feţei Tale ne face să nu mai ştim de-i zi ori noapte; am ieşit cu cortul lângă voluptuosul pârâiaş al istoriei cu prietenii la poze
un desfăşurător cu liniuţe
cu cifre însemnând spaţiile goale
mâzgălituri şi-ncercuieli pe ici pe colo
aiurea
oglindă înrămată-n calendare
când totu-mbracă înţelesuri şi mai mari întregul orizont e-atunci o pleoapă de după care privirile lui Dumnezeu ne cad în suflet ca-n brazdele rănite vindecarea cealaltă pleoapă o văd nepământenii noştri fraţi ce-şi pârguiesc pe alte ramuri de univers fructul oprit cum cărţile îşi poartă înţelepciunea ‘n-a sâmburilor foi cum toţi strămoşii nostri ne pândesc când în cămările din suflet se stinge-un bec şi pe sub pleoapă se-ascunde-un ochi si după el un gând şi o mulţime de oglinzi cu capu-n jos de parcă doar aşa le dai de cap la toate câte sunt le dai de rost când după gând se fofilesc simţiri ce stau înfipte ca nişte propteli să pescuiască din al vieţii lac un peşte mic un peşte jucăuş şi-alunecos scăpat din mreaja mare de mister în ochiul meu adânc şi curios când totu-mbracă înţelesuri şi mai mari cenuşă-s norii toţi în vatra unui orizont ce nu-i al meu iar sorele-i un jar mocnit de vânt de adierea care ne-a şoptit că a mai ars un veac că s-a mai stins o flacără arzând
o poezioară (mică) cu ceva cutii la coadă să rimeze tinicheaua ba cu stradă ba cu… îndeas-o cumva-n desagă o unire ca de nuntă ce se vede tot mai mică şi în urma ei năvală praful sare se ridică şi se vede norul (mare) ce-i lipsit de orice ploaie uf uf (hai) s-o lăsăm pe altă dată într-o baltă ce-i rimată ba cu udă ba cu lată plicti(agoni)seala mă cuprinde nu mai pot să văd ideea în mulţimea de cuvinte într-o muşcătură fermă a crescut rupturi de dinte ştirb e zâmbetul …şi minte aaa [...]
“nu mă realizez pe deplin niciodată pentru că am o părere din ce în ce mai bună despre viaţă” îmi creşte mereu câte-un ochi te miri unde în capătul pixului de mi se pare că-n loc de pastă folosesc privirea ca să străbat cojile cuvintelor până-n inimă apoi admir tot ritmul, priveliştea fără să mai respir cocoţat într-un vârf de ac ca pe-un everest personal
am apăsat turn-on-ul frunzei de smochin şi s-a luminat zâmbetul prietenos alteori serviciul solicitant şi-obositor sau personalitatea ce-a trecut testul body-language-ului esenţial cui îi mai este străină limba aceasta? încrucişarea firelor pe pieptul reclamei…
L-a apucat deznădejdea de ceafă şi dădea cu el de pământ
de parcă bătea (cu el) rogojina aceasta pe care-o călcăm cu toţii
în picioare.
Bine, asta după ce aşteptările, dezamăgirea şi deziluzionarea au pierdut pe rând la cărţi.
partea dinăuntru e astfel: tot ce nu e-nafară şi nici la mijloc deci restul partea de la mijloc e astfel: tot ce n-atinge marginea dinafară a marginii - şi asta doar într-o parte şi tot ce n-atinge marginea diafară a marginii - şi asta în cealaltă parte deci mijlocul partea dinafară e astfel: tot ce n-atinge marginea dinafară a marginii care separă mijlocul de ceea ce-i este şi interior şi exterior fără a se contamina cu ea prin atingere ca o cunoaştere udă a malului sau o luminoasă cunoaştere a umbrei realitatea e astfel: nici una dintre realităţi nu cunoaşte întregul decât o realitate exterioară lor şi separată printr-un mijloc deci printr-o margine
fă-ţi timp din bucăţi de odihnă sau din rupturi de ceartă fă-ţi timp viaţa-i o derulare de fapte o carte cu foi de-anotimp
îţi poţi face timp din risipă să-mpleteteşti în frânturi din frânturi să lipeşti porumbel lâng-aripă în tăcere e timp ca să spui
fă-ţi ca să ai ce da mai departe fii inventiv atunci când îţi faci dezbracă cu planuri secunda ca apoi tot cu planuri s-o’mbraci
de zici că n-ai timp tu de de-astea recunoşti pe de-a’ntreg’ că nu-ţi faci păcăleala: “cu asta şi basta” e pentru cei ce de timp sunt săraci
umpleţi vasele cu apă (sau) daţi piatra la o parte strângeţi un omer de mană sau daţi roată de cetate… du-te spală-ţi pleoapa, tina zvârle-ţi haina ce cerşeşte fă din dud spre El o scară cere-i iar fărămitura care nu mai e pe masă strânge-ţi eu-l în răbdare
chiar de doare că îţi pasă… * scaldă-te-n Iordan sau Tărlung de cinci, şase sau chiar şapte că îţi cere-un lucru simplu sari din vorbe către fapte fă corabia fără apă sap-o groapă, un şanţ, un altul toarn’ ulei în vas mai mare prinde-ţi braţu-n rugăciune vorbeşte apei din stâncă să-ţi răspundă cu izvoare… daţi din mână-n mână gestul stoarceţi-i din ochi istoria ca o bârfă ce se varsă dintr-o gură-n altă gură îmbâcsiţi-vă memoria rupeţi-i hotar, măsură… * crede-L pe Cuvânt nu-L cerne, nici nu-l pune la’ncercare vorba Lui e ploaie, ulei, biruinţă vorba Lui e stâmpărare de sete şi umplere pentru deschiderea ta pentru gura aceasta deschisă ca o ureche ce-ascultă ca un ochi de credinţă (balansare între putinţă şi neputinţă trecere către fiinţă din nefiinţă)
într-un timp neştiut al fiinţei cândva legenda se destramă ca o mirişte-n flăcări peste care privirile spectatorilor sunt beznă sau ploaie sau mângâiere sau altceva par a fi timp de o oră şi jumătate sau chiar mai bine până când se aude din spate ceva: un scâncet sau o monedă căzând sau o zgârietură de căzătură pe podeaua logodită cu covorul roşu sau o altă culoare izbitor de asemănătoare * crezi că ne pasă dacă înlăuntrul fiinţei tale se dau conflicte sau altceva se dau paşii-napoi sau gratis se dă pâinea regretului crezi că ne pasă sa-ţi pasăm ţie da mai ales ţie păsarea aceasta cu aripile rupte frânte lipsite de aripi care oricum nu va mai putea sub nici o formă să te transforme în înger sau în altceva sub altă formă decât a ta? şi mai ales da mai ales crezi cumva? într-un timp neştiut al fiinţei şi-n legendă şi-n destrămare şi-n zgomot şi mai ales în răspunsul la întrebare în distanţa dintre bulbul de îndoială şi floare… într-un viitor al trecutului în uitat în schimbare? * …din faţă de pe podeaua logodită cu covorul roşu sau o altă culoare se aude ceva: un ecou de tăcere un răspuns cu nodul în gât o oglindă clonată şi-o căzătură nişte cuvinte murite pe buze pe malul de gură şi dorinţa ca cineva să întindă mâna şi să ia piatra sau bolovanul sau altceva şi drept răspuns oglindirii să-l dea
te-ai strecurat în lumea aceasta în care se poate ara marea cu boii în care valurile devin aripă sau altceva… prin fanta cuvântului te-ai strecurat de pleava celeilalte lumi (din lumea lor în lumea ta) * prin zâmbete ai încercat să fugi şi ai fugit de leul care răcneşte cu toată coama lui pe dinafară până în hibernarea lăuntrică a fricii doar ca să te rezemi obosit de zidul lui “acasă” ca să te rezemi într-o gură de şarpe * te-ai strecurat într-o sită ca o pâine de nisip într-o vreme din nici o altă pricină decât dorinţa de strecurare dorinţa crescândă a aluatului tău a brazdei lichide pe care-o răstoarnă boii plăcut-invizibili ai trudei * pe piatra aceasta caii tăi nu pot să alerge de aceea ai tăiat pădurea acelei lumi în care rătăceai din umbră în umbră dară dară vei găsi apele curgătoare sau chiar mai mult de-atât: izvoarele
mă simt abia venit în lume simţirea asta nu e trupul meu sunt un val într-o scoică stelară timpul curge prin vene stingher curgerea lui începe să doară * rătăcită printre gândurile mele e lumea bătută de valuri ca o barcă la mal agăţată pescuită de-un fir de speranţă soarbe cuvintele luminii din far * nu mă simt în apele mele viaţa mă trezeşte dimineaţa la fel zbaterea din corabia lui Noe înfrunzeşte în ghearele-mi de corb-porumbel
haină îmbrăcată-n aruncare fă-te buzunar pentru mine leagă-te leagăn zilelor străine ce mi-s oarbe-n cusături înţepătoare * o să te lepăd în nu mai am nevoie ce urmează să fie va fi noaptea mea-i noapte iar ziua Lui zi în întâlnirea noastră s’or contopi vorbele paşii chemările credinţele ‘ndoielile zornăitul ce zornăie
Tânjesc/ tânjim după tânjirile de altădată; cele de care vroiam să scăpăm la vremea după care tânjim acum.
Ce (alt) paradox mai e şi ăsta!? Parcă ăsta-i cuvântul care descrie cel mai bine viaţa. Cuvântu’ care-mi place cel mai mult cum o descrie. Însă nu poate fi doar un singur cuvânt, şi cu siguranţă şi paradoxul e paradoxal, nefiind niciodată în stare să desfacem toate cutiile în care e împachetat.
Facem poze câteodată, să “capturăm” fugarul prezent, poze la care rar ne uităm şi atunci când o facem, o facem fie că ne-a rugat cineva, fie că tânjim după posibilitatea de a scăpa de “acum” – acest acum după care o să tânjim altădată.
