din ulciorul Tău curge istoria în cănile noastre “luaţi băieţi” ne spui “fac Eu cinste – ca de obicei” eu fotografiez viaţa-n cuvinte când cu blitz când fără şi înghesui în amândoi ochii astfel de momente cum îndesam cu piciorul în sac masa copiasă a caprelor lumina feţei Tale ne face să nu mai ştim de-i zi ori noapte; am ieşit cu cortul lângă voluptuosul pârâiaş al istoriei cu prietenii la poze
încep să mijesc adevărul acesta: tu eşti mai grozav decât… ce faci ? dumnezeule dă-te jos din ceruri pentru ce te-ai cocoţat acolo de zici că te-am speriat prinde capătul ăsta de funie ce-s eu bucata asta de treaptă… când mă simt apăsat îmi simt rostul iar când sunt călcat în picioare poate că se-ntâmplă numai şi numai ca să urci şi să cobori tu magazinul din colţ nu mai vinde pietre de betel iar pe mine nimeni niciodată nu m-a strigat iacov n-am şchiopătat din şold şi nu m-am luat la trântă cu îngerii însă încep să mijesc adevărul acesta
murită moartea s-a culcat şi ea ca dup’o lungă zi de tras la coasă şi a rămas doar visul după ea o aburindă umbră copioasă veniţi la-nmormântarea ei vecinii oniric conversau doar cu privirea nu îndrăzneau ca să rostească ştirea întrezărind de altfel viitorul: ca un coşmar de pom visând toporul s-arunce peste ea stropi de ţărână şi ce cuvinte ar putea s-aleagă? - înmormântarea asta-i diferită şi luminoasă ca o zi l’amiază e diferită ziua dintr-o mie – plângeau cu toţii hohotind de bucurie
trage mai aproape de mine drumul damascului
cu paşii mei pavează-i curgereasau nu, lasă !
nu-s drumurile de aici destul de bune ?
tot cu două direcţii, exact ca prăfuita cale
ce duce de oriunde acolonu-mi trebe’ damasciana stradă
de n-o luminază nicio întâlnire
ş-apoi ce ?
n-am parte-n fiecare zi de-ntâlniri:
ba pe scară cu poştaşul
ba cu domnul x sau alte literede m-oi întâlni cu alfa-omega deodată
voi numi pentru totdeauna uliţa aceea
cu numele vechiului drum
pe care cel orb(it) de lumina ta
prin orbire şi-a căpătat vederea
prin întâlnire s-a întâlnit
undeva pe marginea bălţii
se odihneşte cerul obosit
ne-a strigat în ureche până când toţi plămânii lui
au plecat
şi nimeni nu ştie
de unde-au venit
în văile înţelegerii în văile simţirii… o să colindăm împreună potecile suferinţei sub paşi ehe, ar fi prea simplist să merg(em) aşa, pur şi simplu în W-uri
întâlneşte-te şi cu mine de când tot aud de foarfeca ta paşii tăi care taie calea nu-ştiu-cui nu-ştiu-cărei să se gate drumul odată să-nceapă tăietura taie-l! nu-l săpa la rădăcină nu-l lăsa să crească fă-i ceva da’ nu metaforic să nu semene a’ntâlnire a reţetă întâlneşte-te şi cu mine… cum cerul întâlneşte plămânul ochiul privirea urechea cuvintele fantezia imaginaţia cum întâlneşte iubirea inima nu (mai) vreau să-mi zâmbească o fata morgana până când nu-şi va da seama plămânul? până când nu-şi va da seama privirea? … m-am dus după capul meu şi m-am aşezat spate-n spate cu el la umbră m-am uitat cu ochiul deschis şi-n afara mea atingeam lucrurile cu privirea şi le-atingeam cumva şi conturul interior din mine locul acela unde ne-am dat întâlnire
rămâi! nu nu veni rămâi acolo-n lumea ta că de păşeşti prin fanta dintre noi mă tem că lumile s-or contopi se va vedea întregul curcubeu va lumina pământul tot îl va ploua pe cer iar eu voi dispera voi dispărea să caut printre litere de fum întregul jar ce-l înţeleg acum nu nu veni rămâi! … până şi gândul că tu poţi s-ajungi e-un mod în care vii în care eşti aici cu un alt trup pe care şi să vreau nu pot să-l fac fâşii nu pot sa-l rup acuma c-ai venit… rămâi!
trimite pe altul! auzi-mi tăcerea în glas spatele-ntors până lângă mine sunt eu şi rămân necurmat căci mi-e bine
îmi place aici la mine în suflet nu mă da afară în ploaie să curgă de pe mine sufletul meu să picure sau să curgă şuvoaie… când n-o să mai fiu - când doar ştergerea ta mă va ţine te vei vedea prin mahrama subţire? o să te-ncânte privirea din ochi, o să-ţi placă? trimite pe altul …în mine!
minunea are două toarte şi numai una o pot prinde să ţin de ea cu ochii minţii până le creşte câte-un dinte să trag de ea apoi cu dinţii * mână-n mână legănată ca două gemene bălaie îşi poartă dansul printre dansuri banală apa ei de ploaie ascunsă-n toarta ce se-ntinde ca valul doritor de mal aşa se-ascunde ca ‘ntr-o umbră, într-un firesc într-un banal * căroaia stă cu-o roată lipsă neputincioasă pe o parte cum stau cuvintele-ncordate cu toată forţa lor în carte se varsă pe pământ într-una risipă-n punga găurită că mâna mea n-o crede încă nu se întinde, n-o ridică
umpleţi vasele cu apă (sau) daţi piatra la o parte strângeţi un omer de mană sau daţi roată de cetate… du-te spală-ţi pleoapa, tina zvârle-ţi haina ce cerşeşte fă din dud spre El o scară cere-i iar fărămitura care nu mai e pe masă strânge-ţi eu-l în răbdare
chiar de doare că îţi pasă… * scaldă-te-n Iordan sau Tărlung de cinci, şase sau chiar şapte că îţi cere-un lucru simplu sari din vorbe către fapte fă corabia fără apă sap-o groapă, un şanţ, un altul toarn’ ulei în vas mai mare prinde-ţi braţu-n rugăciune vorbeşte apei din stâncă să-ţi răspundă cu izvoare… daţi din mână-n mână gestul stoarceţi-i din ochi istoria ca o bârfă ce se varsă dintr-o gură-n altă gură îmbâcsiţi-vă memoria rupeţi-i hotar, măsură… * crede-L pe Cuvânt nu-L cerne, nici nu-l pune la’ncercare vorba Lui e ploaie, ulei, biruinţă vorba Lui e stâmpărare de sete şi umplere pentru deschiderea ta pentru gura aceasta deschisă ca o ureche ce-ascultă ca un ochi de credinţă (balansare între putinţă şi neputinţă trecere către fiinţă din nefiinţă)
cântase cineva cu alte cuvinte melc-melc-codobelc-ul credinţei de ni se lungiseră ochii până dincolo de lume * din ziua aceea nu ne-am mai bizuit pe bastonul orbirii şi ţii, ţii minte cum muncim să lungim bîjbâiala în alergare din dimineaţă până-n negare * de-i noapte de-i zi când înţelegem folosim alţi ochi şi fredonăm altfel cântecul naiv al copilăriei (ba aşa pentru noi înşine, ba pentru alţii)
într-un timp neştiut al fiinţei cândva legenda se destramă ca o mirişte-n flăcări peste care privirile spectatorilor sunt beznă sau ploaie sau mângâiere sau altceva par a fi timp de o oră şi jumătate sau chiar mai bine până când se aude din spate ceva: un scâncet sau o monedă căzând sau o zgârietură de căzătură pe podeaua logodită cu covorul roşu sau o altă culoare izbitor de asemănătoare * crezi că ne pasă dacă înlăuntrul fiinţei tale se dau conflicte sau altceva se dau paşii-napoi sau gratis se dă pâinea regretului crezi că ne pasă sa-ţi pasăm ţie da mai ales ţie păsarea aceasta cu aripile rupte frânte lipsite de aripi care oricum nu va mai putea sub nici o formă să te transforme în înger sau în altceva sub altă formă decât a ta? şi mai ales da mai ales crezi cumva? într-un timp neştiut al fiinţei şi-n legendă şi-n destrămare şi-n zgomot şi mai ales în răspunsul la întrebare în distanţa dintre bulbul de îndoială şi floare… într-un viitor al trecutului în uitat în schimbare? * …din faţă de pe podeaua logodită cu covorul roşu sau o altă culoare se aude ceva: un ecou de tăcere un răspuns cu nodul în gât o oglindă clonată şi-o căzătură nişte cuvinte murite pe buze pe malul de gură şi dorinţa ca cineva să întindă mâna şi să ia piatra sau bolovanul sau altceva şi drept răspuns oglindirii să-l dea
am muşcat din scut – de foame – şi avea gust de cruce numai ca să şterg sabia de limbă până simt gustul cuvântului - să mi se facă sete – mi-am numărat bucuriile bancnotă cu bancnotă şi-aveam puţine şi mai aveam şi ceva: simţirea să le ud cu lipsa datoriilor mele până le trece ofilirea ca o răceală dreasă * răsfoită setea după sete s-a oprit la pagina aceea neterminată nescrisă cu nici o apă în care înoată spălarea mâinilor lui Pilat ca nişte peşti piranha prinşi în mrejele mele mici de copilărie pe care le dreg cu alte mreje în loc să le las rupte ca peştii să-şi ia zborul ducă-se! * stătea pe masă la un moment dat o bucată de botez frântă ca o pâine de-mpărtăşanie şi-avea un gust neobişnuit de celălalt fiu – ce mare brânză părerea de rău? * „o brânzoaică?” mă îndemna ieri-ul „dar eu nu ştiu să-mi potolesc setea aşa” – îi răspundeam în timp ce mă îmbrăcam cu un alt obicei de a muşca din scut pentru ca lin să fiu şi pe dinăuntru protejat unde-s mai adânci prăpăstiile mai fierbinţi saharele mai ascuţite luminile * limba mea piatră de gresie o ascut cu sabia ochii mei de orizont culcat la pământ să vadă tăietura de pleoapă
de n-ar fi sub aripă aerul Tău
ar creşte treptele în ruine
alergarea
în trudă ar fi
fără ecou
sau salt
ce n-ar ştii trambuline…
