murită moartea s-a culcat şi ea ca dup’o lungă zi de tras la coasă şi a rămas doar visul după ea o aburindă umbră copioasă veniţi la-nmormântarea ei vecinii oniric conversau doar cu privirea nu îndrăzneau ca să rostească ştirea întrezărind de altfel viitorul: ca un coşmar de pom visând toporul s-arunce peste ea stropi de ţărână şi ce cuvinte ar putea s-aleagă? - înmormântarea asta-i diferită şi luminoasă ca o zi l’amiază e diferită ziua dintr-o mie – plângeau cu toţii hohotind de bucurie
trage mai aproape de mine drumul damascului
cu paşii mei pavează-i curgereasau nu, lasă !
nu-s drumurile de aici destul de bune ?
tot cu două direcţii, exact ca prăfuita cale
ce duce de oriunde acolonu-mi trebe’ damasciana stradă
de n-o luminază nicio întâlnire
ş-apoi ce ?
n-am parte-n fiecare zi de-ntâlniri:
ba pe scară cu poştaşul
ba cu domnul x sau alte literede m-oi întâlni cu alfa-omega deodată
voi numi pentru totdeauna uliţa aceea
cu numele vechiului drum
pe care cel orb(it) de lumina ta
prin orbire şi-a căpătat vederea
prin întâlnire s-a întâlnit
în văile înţelegerii în văile simţirii… o să colindăm împreună potecile suferinţei sub paşi ehe, ar fi prea simplist să merg(em) aşa, pur şi simplu în W-uri
eu nu ştiu ce-i iubirea: cunoaşterea nu ştiu ce e ! iubirea da !
realizez: aşa (mă) realizez fără să ştiu nefericirea mi-e datoare c’o dependenţă am nevoie (de ea) să o-not în vâltorile ei să mă lupt să-i caut capătul uscat pe care să-mi aşez sleitul trup nefericit moment de fericire mă fericesc când sunt (nefericit) de parcă noaptea crapă-n răsărit şi primul mal e-un foşnet pe sub oşti un violent tumult de bătălie până-n victoria mall cu bucurii o cheltuială de cumpărături sau o deschidere de pungi spre ce va fi ca o lumină-n ochi dup-o orbire de-mprumut: de ce o port când nu-i a mea? ies în tricou pe timp ploios sau cu-nveliş de geci când e senin? arunc eu apă făr’ să fie foc mă-nghesui când am loc îmi cresc puterile când simt că pot? prins între cei doi ochi verzui între (două) bătăi de inimă inegale între variante cu umbre şi luminoasele lor fante între umblat şi neumblat câteodată ploile soarele să mă bată iubirea mea de neiubire cunoaşterea pe buze în neştire e drum între două oraşe la mijloc între “ne” şi “fericire”
“nu mă realizez pe deplin niciodată pentru că am o părere din ce în ce mai bună despre viaţă” îmi creşte mereu câte-un ochi te miri unde în capătul pixului de mi se pare că-n loc de pastă folosesc privirea ca să străbat cojile cuvintelor până-n inimă apoi admir tot ritmul, priveliştea fără să mai respir cocoţat într-un vârf de ac ca pe-un everest personal
o, tu sentiment de singurătate luneci către inimă printre gânduri ca o rădăcină ce-nfloreşte ca un cuvânt ce separă clarul de tulbure liniştea de aglomerarea urechii ce-ţi pasă ţie, tu eşti înconjurat de mine din toate părţile şi zâmbeşti ştrengăreşte în timp ce te dai jos din tine însuţi ca să scapi de propriul tău “eu” mă foloseşti pe mine ca pe-o haină te foloseşti de mine împrejuru-ţi te simţi fulger înconjurat de ceruri sau muzică bubuitoare-n urechea norilor însă nu te simţi deloc, şi-ar trebui… nu-ţi pasă că vârtejul tău îmi rupe pomii cu tot cu mult prea tandrele firişoare ale sufletului egoistule! tu sentiment de singurătate mereu în compania propriei inconştienţe
partea dinăuntru e astfel: tot ce nu e-nafară şi nici la mijloc deci restul partea de la mijloc e astfel: tot ce n-atinge marginea dinafară a marginii - şi asta doar într-o parte şi tot ce n-atinge marginea diafară a marginii - şi asta în cealaltă parte deci mijlocul partea dinafară e astfel: tot ce n-atinge marginea dinafară a marginii care separă mijlocul de ceea ce-i este şi interior şi exterior fără a se contamina cu ea prin atingere ca o cunoaştere udă a malului sau o luminoasă cunoaştere a umbrei realitatea e astfel: nici una dintre realităţi nu cunoaşte întregul decât o realitate exterioară lor şi separată printr-un mijloc deci printr-o margine
trimite pe altul! auzi-mi tăcerea în glas spatele-ntors până lângă mine sunt eu şi rămân necurmat căci mi-e bine
îmi place aici la mine în suflet nu mă da afară în ploaie să curgă de pe mine sufletul meu să picure sau să curgă şuvoaie… când n-o să mai fiu - când doar ştergerea ta mă va ţine te vei vedea prin mahrama subţire? o să te-ncânte privirea din ochi, o să-ţi placă? trimite pe altul …în mine!
minunea are două toarte şi numai una o pot prinde să ţin de ea cu ochii minţii până le creşte câte-un dinte să trag de ea apoi cu dinţii * mână-n mână legănată ca două gemene bălaie îşi poartă dansul printre dansuri banală apa ei de ploaie ascunsă-n toarta ce se-ntinde ca valul doritor de mal aşa se-ascunde ca ‘ntr-o umbră, într-un firesc într-un banal * căroaia stă cu-o roată lipsă neputincioasă pe o parte cum stau cuvintele-ncordate cu toată forţa lor în carte se varsă pe pământ într-una risipă-n punga găurită că mâna mea n-o crede încă nu se întinde, n-o ridică
umpleţi vasele cu apă (sau) daţi piatra la o parte strângeţi un omer de mană sau daţi roată de cetate… du-te spală-ţi pleoapa, tina zvârle-ţi haina ce cerşeşte fă din dud spre El o scară cere-i iar fărămitura care nu mai e pe masă strânge-ţi eu-l în răbdare
chiar de doare că îţi pasă… * scaldă-te-n Iordan sau Tărlung de cinci, şase sau chiar şapte că îţi cere-un lucru simplu sari din vorbe către fapte fă corabia fără apă sap-o groapă, un şanţ, un altul toarn’ ulei în vas mai mare prinde-ţi braţu-n rugăciune vorbeşte apei din stâncă să-ţi răspundă cu izvoare… daţi din mână-n mână gestul stoarceţi-i din ochi istoria ca o bârfă ce se varsă dintr-o gură-n altă gură îmbâcsiţi-vă memoria rupeţi-i hotar, măsură… * crede-L pe Cuvânt nu-L cerne, nici nu-l pune la’ncercare vorba Lui e ploaie, ulei, biruinţă vorba Lui e stâmpărare de sete şi umplere pentru deschiderea ta pentru gura aceasta deschisă ca o ureche ce-ascultă ca un ochi de credinţă (balansare între putinţă şi neputinţă trecere către fiinţă din nefiinţă)
pe deasupra în în şi pe el
de jur împrejur până în spatele lui în faţă
lângă lângă lângă celălalt lângă
aproape de orice apropiere şi de orice depărtare
aproape peste tot chiar şi între apropieri
nu-i loc în care să nu fie loc
prin faptul acesta
printre faptele acestea
într-un timp neştiut al fiinţei cândva legenda se destramă ca o mirişte-n flăcări peste care privirile spectatorilor sunt beznă sau ploaie sau mângâiere sau altceva par a fi timp de o oră şi jumătate sau chiar mai bine până când se aude din spate ceva: un scâncet sau o monedă căzând sau o zgârietură de căzătură pe podeaua logodită cu covorul roşu sau o altă culoare izbitor de asemănătoare * crezi că ne pasă dacă înlăuntrul fiinţei tale se dau conflicte sau altceva se dau paşii-napoi sau gratis se dă pâinea regretului crezi că ne pasă sa-ţi pasăm ţie da mai ales ţie păsarea aceasta cu aripile rupte frânte lipsite de aripi care oricum nu va mai putea sub nici o formă să te transforme în înger sau în altceva sub altă formă decât a ta? şi mai ales da mai ales crezi cumva? într-un timp neştiut al fiinţei şi-n legendă şi-n destrămare şi-n zgomot şi mai ales în răspunsul la întrebare în distanţa dintre bulbul de îndoială şi floare… într-un viitor al trecutului în uitat în schimbare? * …din faţă de pe podeaua logodită cu covorul roşu sau o altă culoare se aude ceva: un ecou de tăcere un răspuns cu nodul în gât o oglindă clonată şi-o căzătură nişte cuvinte murite pe buze pe malul de gură şi dorinţa ca cineva să întindă mâna şi să ia piatra sau bolovanul sau altceva şi drept răspuns oglindirii să-l dea
asta-i marea diferenţă dintre noi: doi nu faptul că atunci când pronunţi limba ta scrie altfel nici că atunci când umblu eu merg cu spatele către începuturi într-o derulare căutătoare de găsiri * între tine şi mine (aşa, fie vorba-ntre noi) stă marea diferenţă ca o-ntrebare fără răspuns şi nu pentru că nu ne-ar legăna aceeaşi barcă (diferită) a fiecărei zile ci pentru că tu n-ai încetat să creşti, copile… * mi-a strigat ceva da’ n-am auzit îngerii sau altcineva îşi băteau covoarele a sărbătoare şi toţi aveau la magazin cărucioarele pline de vestea aceasta… * eu mi-am prelungit mai departe privirea involuntar ca atunci când nu bagi tăcerile-n seamă şi m-am uitat să mă gândesc la diferenţă am uitat bacşişul acesta pe masă prins între pat şi pătură la căldură prins între mâine şi ieri ca între două jumătăţi de sandviş din care muşcă viaţa rostind molfăind ca un postludiu de banc “te-ai prins?” ce să fac? “zoom-uieşte!” mi-a strigat…
te-ai întrupat te-ai înlocuit cheia ţi-ai făcut-o deschidere răsucirea vârtej te-a(i) împodobit ţi-ai întrupat creşterea-n naştere rămânerea-n venire jumătatea de nuntă ţi-ai găsit-o în mire * te-ai descuiat doar ca să te în cui în cui i-ai dat venirea ta l-a primit mai generos decât noaptea aceea cu stea întreaga ta dăruire-a primit… te-ai descuiat doar ca să te în cui cui i s-a dat palma ta ce se ţine strânsă de degetul istoriei paşii tăi n-o lasă să se plictisească pe fecioara fecundă a zilelor noastre amintire cu legendă sub braţ ca un brad cu cadouri sub el ca o margine de şemineu încălzit de-o ramă de poză * arde o torţă în gând un gând ce mă bate în uşă un gând ca un scutec în care te-ncălzeşti trăgând cu ochiul prin gaura cheii trena lăsată în urmă de tine * te întrupezi mereu în alt trup în trup pe zi în trup pe ne zi şi nouă cum ştim ce ne spui de-nţelegem un zgomot într-o literă crescândă o voinţă-ntr-o faptă venită din cer frunză de toamnă de singurătate căzută în iarba zilelor în floare a tinereţii a ofilirii iernii altora curioşi în marginile firului colorat de-ntrupare
