murită moartea s-a culcat şi ea ca dup’o lungă zi de tras la coasă şi a rămas doar visul după ea o aburindă umbră copioasă veniţi la-nmormântarea ei vecinii oniric conversau doar cu privirea nu îndrăzneau ca să rostească ştirea întrezărind de altfel viitorul: ca un coşmar de pom visând toporul s-arunce peste ea stropi de ţărână şi ce cuvinte ar putea s-aleagă? - înmormântarea asta-i diferită şi luminoasă ca o zi l’amiază e diferită ziua dintr-o mie – plângeau cu toţii hohotind de bucurie
trage mai aproape de mine drumul damascului
cu paşii mei pavează-i curgereasau nu, lasă !
nu-s drumurile de aici destul de bune ?
tot cu două direcţii, exact ca prăfuita cale
ce duce de oriunde acolonu-mi trebe’ damasciana stradă
de n-o luminază nicio întâlnire
ş-apoi ce ?
n-am parte-n fiecare zi de-ntâlniri:
ba pe scară cu poştaşul
ba cu domnul x sau alte literede m-oi întâlni cu alfa-omega deodată
voi numi pentru totdeauna uliţa aceea
cu numele vechiului drum
pe care cel orb(it) de lumina ta
prin orbire şi-a căpătat vederea
prin întâlnire s-a întâlnit
trimite pe altul! auzi-mi tăcerea în glas spatele-ntors până lângă mine sunt eu şi rămân necurmat căci mi-e bine
îmi place aici la mine în suflet nu mă da afară în ploaie să curgă de pe mine sufletul meu să picure sau să curgă şuvoaie… când n-o să mai fiu - când doar ştergerea ta mă va ţine te vei vedea prin mahrama subţire? o să te-ncânte privirea din ochi, o să-ţi placă? trimite pe altul …în mine!
minunea are două toarte şi numai una o pot prinde să ţin de ea cu ochii minţii până le creşte câte-un dinte să trag de ea apoi cu dinţii * mână-n mână legănată ca două gemene bălaie îşi poartă dansul printre dansuri banală apa ei de ploaie ascunsă-n toarta ce se-ntinde ca valul doritor de mal aşa se-ascunde ca ‘ntr-o umbră, într-un firesc într-un banal * căroaia stă cu-o roată lipsă neputincioasă pe o parte cum stau cuvintele-ncordate cu toată forţa lor în carte se varsă pe pământ într-una risipă-n punga găurită că mâna mea n-o crede încă nu se întinde, n-o ridică
de n-ar fi sub aripă aerul Tău
ar creşte treptele în ruine
alergarea
în trudă ar fi
fără ecou
sau salt
ce n-ar ştii trambuline…
te-ai întrupat te-ai înlocuit cheia ţi-ai făcut-o deschidere răsucirea vârtej te-a(i) împodobit ţi-ai întrupat creşterea-n naştere rămânerea-n venire jumătatea de nuntă ţi-ai găsit-o în mire * te-ai descuiat doar ca să te în cui în cui i-ai dat venirea ta l-a primit mai generos decât noaptea aceea cu stea întreaga ta dăruire-a primit… te-ai descuiat doar ca să te în cui cui i s-a dat palma ta ce se ţine strânsă de degetul istoriei paşii tăi n-o lasă să se plictisească pe fecioara fecundă a zilelor noastre amintire cu legendă sub braţ ca un brad cu cadouri sub el ca o margine de şemineu încălzit de-o ramă de poză * arde o torţă în gând un gând ce mă bate în uşă un gând ca un scutec în care te-ncălzeşti trăgând cu ochiul prin gaura cheii trena lăsată în urmă de tine * te întrupezi mereu în alt trup în trup pe zi în trup pe ne zi şi nouă cum ştim ce ne spui de-nţelegem un zgomot într-o literă crescândă o voinţă-ntr-o faptă venită din cer frunză de toamnă de singurătate căzută în iarba zilelor în floare a tinereţii a ofilirii iernii altora curioşi în marginile firului colorat de-ntrupare
mâhnită mânia mi-a adus aminte de Dumnezeu cum stă într-un dosar închis în sertarul acela al conştiinţei * în ultimul an m-a tot bombardat cu scrisori de parcă aş fi o Hiroshimă imună la bombe sau un Nagasaki identic * doar fugitiv mi-a adus aminte pentru ca mai apoi ca de o supra doză să mă mânii mai tare şi mai cu mâhnire în drum spre terapie intensivă
păşeşte câte o treaptă concretă spre noi că-i mult prea străin şi-i mult prea departe abstractul Tău scris pe foile albe iar ochii de privire ni-s goi * când să vedem nu mai este nimic de văzut poate doar lipsa rămasă în loc întoarsă cu spatele apropierea s-a abstractizat rotundul nostru dialog s-a făcut colţuros spre pătrat * eşti Interogatorul de dincolo de geam? odihna unui scaun şi-a unei cafele amintirea unui telefon rămasă în gând şi lista lungă de-ntrebări ce-o găsesc printre ele? * mi s-a concret de atâta abstract fruct necules de brumă pe toamnă …când s-o coace a gata pleoapa mea albă călcat-n picioare sub treapta de pas? …în loc de oftat mai bine o palmă
(se) ştiu mai multe despre lună decât despre oceanele negre ştiu de pildă că o lună are treizeci de zile şi-o groapă iar forma ei diferă cât se poate de mult de nivelul mării de nivelul de înţelegere al apei * mai ştiu câteva diferenţe dintre două puncte şi punct dintre o baltă şi-o stea dintre setea ochilor tăi şi setea ce-i deschisă în inima mea * aşa se aude (că) verbul a ştii e mai apropiat de lună decât de mărginitele ude ce stau peste marginea lor de jos ca un episod enigmatic ca un suflet al lui se ştie despre lună că-şi împrumută lumina şi în lumina aceasta mai ştim că Lumina fără de împrumut va inunda ţărmurile înţelegerii noastre ne va da peste inimă asemenea laptelui în foc ne va uda până la piele până dincolo de piele până dincolo de oase şi de oricare ţărm * adevăratul ţărm e-n ce-a spus El
fă din răsadul mormântului un loc de pelerinaj
rostogoleşte piatra sau mai bine rosto-goleşte piatra
şi rupe sigiliul de la gură
…
unora gura le este un mormânt deschis
altora le miroase a-nviere
şi-ntreaga săptămână-i duminică
nu m-ai întrebat ce vreau… întreabă-mă ce vreau!
să deschizi a doua poartă a ochilor mei – asta vreau!
(şi mai vreau să văd cum (îmi) zici: capătă-ţi vederea!)
…m-am cuvânt până când Tu!
haină îmbrăcată-n aruncare fă-te buzunar pentru mine leagă-te leagăn zilelor străine ce mi-s oarbe-n cusături înţepătoare * o să te lepăd în nu mai am nevoie ce urmează să fie va fi noaptea mea-i noapte iar ziua Lui zi în întâlnirea noastră s’or contopi vorbele paşii chemările credinţele ‘ndoielile zornăitul ce zornăie
va durea când (o) vei lovi cu ciocanu’ nu ştiu din ce-i făcută piatra inimii mele (şi nu ştiu) nici duhul ciocanului cuvintelor tale ce lemn are dar ştiu că dacă-n împietrire nu e modelare e loc de zdrobire de sfăr’mări şi de doare
* printre crăpăturile stâncii se vede chipul tău sclipeşte ceva prin lumină e focul pietrei preţioase ce-o scoţi la iveală ca un miner tu faci într-un fel al tău deşi eu nu prea înţeleg pe deplin nici ce mă rog nici ce-ţi cer * tu cârmuiești inima mea cu dalta sunt singurele hăţuri de care ascultă e singura şcoală ce-i vine de leac încăpățânării de stâncă din nou îţi cer (c’ acolo eşti tu) şi aştept n-o lovi tare loveşte-o încet
o pată de soare îşi bate aripa în privirea întinsă a apei din baltă de pe mal le admir dialogul risipa iubirea lor lină şi caldă * prin paiele vechi ciuntite de vreme şi-a răsfirat degetele o mână de iarbă apucă de piept anotimpul probleme şi-l mănâncă cu iarba-i înaltă * doar banca tăcută cu umerii ţepeni ‘şi-adâncește-n crăpături nebunia de zici că-i un creier ce tot mai gândește şi crăpată-n urechi ‘ie solia * peste pata de soare aripă întinsă în leagănul vremii un gând se dă huţa pluteşte-n milenii de lungi balansoare şi se-ntoarce la locu-i fuguţa: * lovită în creştet fu ziua aceea trei plusuri de lemn pe-un deal căpățână trei ceasuri de pleoape închise au văzut lumina rătăcind ca nebună cu spatele ‘ntors către Cel Negreşit ce s-a adunat pe Sine cu noi: în minusul nostru întins ca o baltă să-şi scalde aripa de Unu de Trei şi de Doi
