focuri sau paie?

cine poate să repare gândurile rupte?

cu ce le-ai putea drege sau lipi

din ce gânduri le-ar înverzi oblojirea

sau ar putea vreun pescar cu corzi de chitară

să le pescuiască

şi-ntr-un cântec să le afle menirea?

*

să le ungi cu vorbe s-ar merita?

şi partea cea ruptă şi potrivirea şi să le striveşti

să rămână aşa

să nu se mai ştie fisura în ea

năucă să rămână găsirea

*

vreascuri fărâmituri cioburi

vor rămâne mereu între ele eterne

îmbrăţişări mereu paralele

o frântură de timp ca între două bătăi de inimă ce-au fost cândva

o singură bătaie

amintire multiplă prelungă în cămăruţele sufletului

din odaie-n odaie

gândurile rupte sunt focuri sau paie?

 

de ce s-ar exclude?

le extrag frumuseţea în vorbe

le forţez frumuseţea cu forţă

le surprind frumuseţea c’o poză

dacă le descriu mai sunt frumoase

sau frumuseţea descrierii le umbreşte?

geneză tăcută

din ce-i făcută piatra şi de ce-i tare?

ea-i un fel de mâncare apelor şi pentru moale e dezertare

dar iarba? pare a fi alcătuită din verde

iar verdele-i o parte de lumină ce are primăvara rădăcină

aeru-i tare dacă ai aripi…

mintea ne zboară cu-aripa afară…

iarba ne creşte de dă peste pleoapă şi cu pietre dintre măselele apei ne-adapă

doar tăcerea pluteşte o frunză de zgomot

pe-ntinsa ei scufundare în sus

dac-ar ştii ne-ar da naştere nouă

da’ nu ştie să spună şi nu are de spus

false(le) jucării

cum coboară din elicoptere cutii

pe scripeţi de funii învârtite în ei

spre nişte nevinovaţi şi curioşi copii

cu timpul laşi în mine

cutiile străine a zilelor prea pline

de false jucării

*

cum de nu ştii? şopteşte o stea

spre licărul ochi din inima mea

cum de nu ştii de mână să ţii

verbul “a fi” cu verbu’ “a avea”?

ridic din umeri simplu poverile lăsate

acolo de noapte de stele de stea…

*

cum urcă spre elicoptere funiile goale

şi zborul lor static umbreşte plecarea decorul

(iar) ochii copiilor tulbură marea

din care coboară valuri de cer

(cutii îngrădite-n libertăţi de mister)

*

cum de nu vrei? ţip-un cocor

aflat întâmplător în decor

cum de nu poţi? răspund decorurile

toate la toţi

şi tac din priviri cu gura deschisă:

surprindere furată de hoţi

*

cum (,) coboară din elicoptere cutii?

cum funiile-s scripeţi iar umbletul lor

cercuri jucării?

cum ştie zborul elice să stea

luceafăr sclipind într-o noapte de om?

de ce-s zilele pline carton

mici prunci nevinovaţi curioşi

cuiburi de zile în a zilelor pom…

*

ce-s în cutii elicoptere şi cer

urechea uşă sau clopoţel

libertate ‘ngrădire mister!?

Lirica întrebărilor

unde-i crăpătura de stâncă?

unde-i spatele Tău prin faţa căruia să trec?

unde-i partea mea de Moise

şi muntele schimbării la faţă?

*

îmi întind cântecele după slava Ta

(ca nişte sârme pentru rufe albe)

iar Tu tăcând îmi deschizi ochii cu ciripit de vrăbii

prin intersecţii

cu raze sparte în geamurile zorilor

şi mi-e şi teamă să calc pe cioburi…

 

mamă sau tată=?

îndoială minunată jucăuşă şi sfătoasă

dau cu tine de perete

tu mereu te-ntorci la mine

ca un tenis într-o minge

ca un joc de jucărie

(pe hârtie)

*

tu eşti ochi heliomatic

drum cu multe sensuri pline

şi ‘ntr-o parte şi-n cealaltă

în cuierul întrebării

eşti oglinda ce se-arată

şi cârligul variantei ce se ţine

*

şi îmi ceri să cred în tine îndoială minunată?

ce eşti lumii prieten frate

sau de-acolo dintre frunze

până-n forma-i pixe-lată

pentru orice mers şi cântec

îi eşti tată?

nu că am şi ajuns…

Mi-e şi frică să-ntreb…

Sunt aşa de răvăşitoare răspunsurile Tale!

…da’ dacă nu întreb n’ajung să Te cunosc

şi-atunci ce (mai) contează cate ştiu?!

sărutările alea zdrobite

ce-ai făcut cu sărutările alea zdrobite?

ai făcut din ele sirop şi le-ai băut cu apă minerală?(!)

sau ai lăsat să le ia vantu’

unde le-ai pus?

dacă le vreau înapoi nicidecum n-ai putea să-mi dai unele stafidate

asa-i?

întreabă-mă, hai întreabă-mă

nu  mă mai întreba unde sunt !

de ce mă întrebi unde sunt ?

de parcă nu ai ştii aşa mă-ntrebi

întreabă-mă altfel de întrebări

şi-ntreabă-mă altfel !

poate atunci mirat am să te-ntreb şi eu de ce mă-ntrebi ?

ca tu să mă întrebi de ce ?

te-ntreb nu zic

m-ai întrebat ceva ?

mi s-a părut c-ai vrea să-ntrebi

ai vrea ?

păi şi de ce nu-ntrebi ? întrabă-mă orice !

întreabă-mă o… ceva uşor ca să-ţi răspund c-o întrebare grea

nu-ţi place aşa ?

te miri că-ntreb ? zambeşte şi întreabă-mă !

întreabă-mă hai nu te mai mira

întreabă-ţi întrebarea !

ai vrea ?

una din dogmele vieţii

Crezi că poţi să ocoleşti durerea

crezi că o poţi călca în picioare s-o doară ?

Ea nu ne este ceva necesar

ea-i piatra pavată pe drumul nostru oval

chiar având lângă ea şi-altă piatră

pe-a Pământului roată.

Nu te poţi duce niciunde fără (de) ea

cum nu te poţi lipsi de o hartă printre ruinele sinelui

ea e lumina din întunerecul binelui

e cifra exactă dintr-o coordonată

e spiţa susţinătoare de roată.

Chiar dacă crezi că o poţi ocoli

o vei găsi în ocolul pe care îl faci

te va strânge ca şireturile pe-ncălţări

ca nasturii de la haina ce-o’mbraci.

Poţi crede ce vrei durerea rămâne o dogmă a vieţii

asemenea spinilor şi roadelor lor scaieţii !

nu-mi permit decât întrebări

îmi place să pun totul sub semnu’ ntrebării

cel puţin puterea asta o am

să protejez astfel nebunia iertării

şi întrebarea din gândul tău întins ca un ram

vezi cum se leagă de scrisuri citirea ?

şi retrăiesc mare ce am trăit mic

s-ascund pe sub  semne ce-mi dezvăluie firea

e-ntreaga protecţie ce acum îmi permit

aşa ascunde necredinţa credinţa

sub cârligul din urmă cu punctul imens:

e pata de pe imaculata gândire

ce naşte din haos şi multipla direcţie

multiplu de sens

parcă-l văd pe Descartes cu ciocanul în mână

meşterind piramide întrebării de veci

şi cloceşte sub pana îndoielii din cuget

puişorii de aur şi-a gândirii poteci

şi întorc întrebarea când pe-o parte când pe-alta

când cu punctul deasupra când cu punctul în jos

să fac din ea un depozit al lumii

să dezvălui curajul

ascuns în fricos

Ce-ai face ? Ce-ai lăsa nefăcut ?

Dacă luna asta ar fi ultima !

30 de zile = 720 de ore

Dacă la sfârşitul lunii, ai deveni asemenea ei, un meteorit al vieţii, şi te-ai vedea din afară, de deasupra, din exteriorul ei, nu aşa cum priveşti şi simţi acum, din interior.

Ce-ai face ? Ce-ai lăsa nefăcut ?

bătaia

unde baţi ?

bat în lemn ! (în lemnul uşii)

unii-şi bat capul (degeaba)

alţii-şi bat copiii, covoarele

bat apropouri sau ritmul muzicii

de ce foloseşti metoda cercului

şi baţi cărarea în jurul tufişului ?

crezi că aşa se bat recordurile ?

continuare:

bată-te-ar norocul să te bată

aşa cum soarele te bate în faţă

de parcă tu ai fi o dimineaţă

iar gândurile în loc să-ţi bată-n tâmplă

te lovesc în timp, în secundă

dă-i bătaie-nainte spre ovala amiază

bate vântu-n cuvinte bătaia

ce-n sensurile ei oscilează

continuare

După ce rupi liniştea, ce faci cu bucăţile   ?

Tu ce urăşti la locul tău de muncă ?

Mi-a trimis Gabi articolul asta:

Nu te consoleaza cu nimic, dar exista o multime de alti oameni in aceeasi situatie ca si tine. Si, din pacate, situatia economica nu permite schimbari atat de rapide pe cat ti-ai putea dori. Cel mai bun lucru pe care il poti face pentru tine este sa inveti sa accepti lucrurile si sa transformi un job care ti se poate parea odios intr-unul suportabil sau chiar placut!

Eu urăsc faptul că trebuie să mă “cert” ca să pot face ceea ce e jobul meu să fac. Urăsc mizeria şi indiferenta cu care trecem pe lângă ea. Urăsc salariul mic din care nu-mi  mai rămâne de un concediu mic.

Mai urăsc şi altele, o să mă gândesc la ele şi o să le scriu, neapărat lângă lista cu cele care-mi plac la locul meu de muncă.

Tu ce urăşti la locul tău de muncă ?